Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brutaria din Gradistea a ars 48.000 de euro

Publicat in Vocea Brailei, luni 11 septembrie 2006 ·

Ceea ce s-a dorit o activitate generatoare de venituri pentru imbunatatirea situatiei celor 400 de romi din comuna Gradistea - deschiderea unei brutarii traditionale cu forta de munca din rindurile etniei rome - s-a dovedit a fi un imens balon de sapun. De mai bine de doua luni, brutaria traditionala pentru romi, care a "inghitit" 48.000 euro de la Uniunea Europeana, printr-un proiect din cadrul programului Phare 2002, nu mai functioneaza. Si apoi, cit a functionat, din octombrie 2005, cind a fost inaugurata, a scos mai multe transe de piine ba sarata, ba cruda, ba arsa. Numai vreo 1.000 de piini au reusit romii din Gradistea sa vinda pina acum. Administratorul are chiar si datorii. Acum doua saptamini, pina si soferul autospecialei cumparate tot din fonduri europene pentru a face distributie a plecat in Italia, fiindca din banii de la brutarie nu-si putea intretine cei cinci copii. In acest context, proiectul fiind, inca, sub privirile monitorilor UE, iar brutaria ar trebui sa functioneze macar doi ani, exista riscul ca finantatorul sa ceara Consiliului Local al comunei Gradistea sa returneze 48.000 de euro.

Din profitul brutariei se dorea eradicarea analfabetismului

Un alt proiect finantat din fonduri europene din judetul Braila risca sa se duca pe apa simbetei. Obiectivul care avea sa asigure din profitul scos imbunatatirea situatiei romilor din Gradistea - combaterea analfabetismului, ori crearea unei alte activitati generatoare de venit pentru romii spoitori - a fost inchis, tocmai fiindca managementul acestuia a fost prost.

La 17 octombrie 2005, cu mare fast, a avut loc inaugurarea brutariei traditionale pentru romi, din comuna Gradistea, proiect finantat cu 48.000 euro, in cadrul programului Phare RO 2002/ 000 - 586.01.02 - "Sprijin pentru strategia nationala de imbunatatire a situatiei romilor". Proiect

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 7 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 8 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 10 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 6 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 9 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 10 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Uniunea Studenţilor din România îi cheamă pe George Simion şi Nicuşor Dan la o dezbatere cu tinerii: „Nu ne-aţi invitat voi, aşa că o facem noi”

HotNews acum 8 ore
Uniunea Studenţilor din România lansează celor doi candidaţi finalişti în alegerile prezidenţiale din 18 mai, George Simion şi Nicuşor Dan, o invitaţie de a participa la o dezbatere publică la care să fie prezenţi tineri şi studenţi. „Nu ne-aţi invi

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

8°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

3°/16°
mar.

4°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

8°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/14°
mie.

5°/16°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

lun.

4°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°