Statul roman inseamna statul la cozi. In copilarie, mergeam la alimentara, cu cartele in maini, pentru paine, ulei, adidasi de porc sau "fratii Petreus". Dupa â89, relatia dintre stat si cetateanul de rand a ramas aceeasi. De vasalitate. Pentru dreptul de a ne indrepta spinarile cocosate in fata ghiseelor, incepem de astazi o campanie de presa. E o plangere colectiva a celor care si-au risipit o parte din viata asteptand sa le vina randul. Prin care cerem statului roman sa-si trateze cetatenii cu respect.
Cititi si: La rand, de nevoie * VerticalitateCopiii fac primii pasi spre coada vietii
Dispensare, policlinici, spitale. Ore de asteptat in fata cabinetelor cu odraslele suferinde plangand. Zeci de trimiteri de la o clinica la alta. Servicii proaste facute la repezeala, cu viteza reglata in functie de potenta financiara a solicitantului. Cozi, nervi, cheltuieli neprevazute, amaraciune.
Dis-de-dimineata, pe Strada Vasile Lupu din Iasi e o mare afluenta de femei cu copii in brate ce se grabesc sa ajunga la policlinica sau la spitalul de copii. La Pediatria "Sf. Maria", chiar si mamele venite la prima ora a diminetii au mult de asteptat. Personalul medical apare pe rand. Cineva pune de-o cafea, altcineva alearga la chioscul de ziare, rastimp in care medicul, dupa ce-si admira somnoros manichiura, se iteste curios pe hol. Arunca o privire, en passant, inspre papornitele femeilor venite cu copiii in brate de la tara.
SIMFONIA DURERII. Holurile au melodia lor. Cu o alternanta fireasca aici. Cinci minute in care se plange frenetic, cu metoda. "Bocetul" general e motivat, pentru ca e nascut din suferinta. Urmeaza cinci-zece minute in care copiii bolnavi, obositi si flamanzi se potolesc. Partial. Cei de la cabinetul de chirurgie s-au obisnuit cu toata aceasta ritmicitate, intrerupta din cand in cand de scartaitul usii. Pentru ei e ca un cantec n
