Companiile au ca scop, potrivit legislatiei fiscale din Romania, nu cresterea profitabilitatii si productivitatii, ci protectia sociala, reiese din ultimul studiu al Bancii Mondiale (BM) „Doing Business in 2007”.
Aproximativ 40% din profitul brut al unei companii reprezinta contributii la asigurarile sociale, de sanatate si somaj, taxe pentru administrarea cartilor de munca sau asigurari pentru accidente de munca.
In total, jumatate din profitul brut al unei firme ia drumul bugetului general consolidat. Desi toate aceste contributii ar trebui sa se intoarca sub forma de beneficii catre angajatii companiilor, acest lucru nu se prea intampla - pensiile sunt mici, serviciile de sanatate dezastruoase. Motivul e simplu - statul nu este nici macar un administrator prost, ci un distribuitor al saraciei.
In fond, asa cum observa presedintele american Calvin Coolidge, „nimic nu este mai simplu decat cheltuirea banilor publici. Acestia par ca nu apartin nimanui. Tentatia irezistibila e sa-i daruiesti cuiva”.
Actualul guvern a castigat alegerile promitand o reforma a sistemului fiscal. A introdus cota unica de impozitare de 16%, renuntand la impozitul progresiv pe venit, a scazut impozitul pe profit de la 25 la 16%. A urmat o contra-revolutie fiscala: a marit impozitul pe proprietati.
In plus, invocand principiul echitatii fiscale, a majorat impozitul pe dividende la 16%, la fel si cel pe tranzactiile cu bunuri de capital, ignorand efectul acestor majorari de impozite asupra cresterii economice. De fapt, toate aceste „revolutii” si „contra-revolutii” fiscale au fost facute dupa ureche, fara a se efectua studii de impact.
Si discutiile privind efectele, pozitive (sustine puterea), negative (crede opozitia), ale reformei fiscale asupra economiei arata o mentalitate de simplu contabil, axandu-se numai pe analiza principali
