Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta recunoaşte nonşalant că încalcă legea circulaţiei

Publicat in Adevarul, marți 12 septembrie 2006 ·

"Cu legile pe hârtie stăm foarte bine. Eu cred însă că ar fi trebuit să se bage bani în şosele şi în parcări, şi nu în radare sofisticate. Dacă mergeţi prin Bucureşti puteţi vedea "Cu legile pe hârtie stăm foarte bine. Eu cred însă că ar fi trebuit să se bage bani în şosele şi în parcări, şi nu în radare sofisticate. Dacă mergeţi prin Bucureşti puteţi vedea câte maşini sunt parcate neregulamentar pentru că nu sunt locuri de parcare", îşi dă cu părerea Victor Ponta despre dramele care au îndoliat şoselele României. Cât priveşte modelul oferit de potentaţii zilei, deputatul PSD recunoaşte că nu este întotdeauna un sfânt la volan. Un telefon primit la redacţia ziarului nostru de la un şofer aflat în trafic a arătat că, ieri dimineaţă, pe strada Mircea Vulcănescu, în Bucureşti, deputatul PSD a uitat că trebuie să respecte regulile de circulaţie. Întrebat dacă a depăşit neregulamentar, Ponta a recunoscut că este posibil. "Nu vă contrazic, pentru că, recunosc, nu sunt un sfânt la volan, dar nu încalc regulile foarte grav. Dar dacă am greşit, va trebui să plătesc", a afirmat Ponta. "Vă spun că acolo este linie întreruptă, aşa că aveam voie să depăşesc. Probabil că am deranjat un alt şofer în trafic, pentru că dimineaţa oricum se circulă îngrozitor în Capitală", a mai găsit Ponta o scuză. Întâmplător, evenimentul a fost văzut şi de un redactor al ziarului Adevărul. Ponta, la volanul unui BMW X5, a depăşit linia continuă, cel puţin în dreptul a două dintre trecerile de pietoni, el mergând de la o intersecţie la alta paralel cu coloana de "fraieri" care aşteptau regulamentar la semafor. Ponta vorbea la mobil în timp ce conducea, şi i-a speriat pe şoferii care veneau din sens opus, aceştia putând fi terciuiţi de limuzina parlamentarului. Ca să evite un accident, Ponta s-a refugiat în alveola de pe celălalt sens de mers, unde a aşteptat cât a trecut coloana, după care s-a rep

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 2 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum o ora
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 28 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 3 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Negrescu propune al patrulea pachet de măsuri: simplificare și fonduri europene

Mediafax acum o ora
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°