Comuna Corbu are potential turistic, insa intentia administratiei locale de a transforma localitatea intr-o statiune turistica este mai greu de pus in practica, motivul fiind acela al improprietaririlor care inca nu au fost incheiate.
Iar pe langa acest aspect, zona mai necesita un Plan Urbanistic Zonal, la care, in acest moment, lucreaza arhitectul Primariei Corbu, dupa cum ne-a declarat edilul Marian Galbinasu. Tot primarul Galbinasu a precizat ca in privinta plajei inca virgina de care dispune comuna nu a fost luata o hotarare, pentru ca se asteapta „verdictul” arhitectului si a specialistilor.
"Se lucreaza la PUZ, iar arhitectul ne va spune ce anume se preteaza pentru zona”, a afirmat Galbinasu. Primarul comunei Corbu este deocamdata modest in privinta planurilor de viitor, afirmand ca pentru la anul se preconizeaza ca in zona plajei sa fie construit un Sat de Vacanta.
Plaja localitatii poate insa mult mai mult decat atat, investitorii ar fi interesati, dar se asteapta lamuririle cu privire la cadrul legal - licitatii, concesionari - ale suprafetelor de plaja si a terenurilor localitatii, pe care ar putea fi construite hoteluri la nivel european.
Si, inainte de toate, primarul trebuie sa rezolve problema celor 1.110 de persoane care asteapta sa fie improprietarite. Pana cand toate acestea vor fi rezolvate, comuna Corbu ramane cu visul ca va deveni statiune care va aduce bani multi la bugetul local.
Lagune, lacuri si cetati
Intre timp, trebuie precizat ca localitatea are o plaja mare si mult mai putin aglomerata decat plajele din statiunile invecinate - vara care tocmai s-a scurs a gazduit pe nisipul din Corbu nudisti -, si totodata se leaga de reteaua de lagune si lacuri ce fac parte din rezervatia Deltei Dunarii.
@