Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Româncele, în topul forţei de muncă din străinătate

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 12 septembrie 2006 ·

Potrivit unui raport recent al Fondului ONU pentru Populaţie, peste două milioane de români au plecat din ţară. Mai mult de jumătate dintre ei sunt femei. "De fapt, cifra arată că mai multe românce pleacă la lucru peste hotare decât din alte ţări. În raport se spune că două treimi dintre emigranţii din România sunt femei. Or, la nivelul întregii Europe, procentul de femei este 51-52 la sută.

Există nişte factori care fac ca româncele să fie mai atrase de emigraţie decât femeile din alte ţări. "Ar fi, probabil, două explicaţii: pe de o parte, ştiind că în Europa Occidentală cele mai multe locuri de muncă sunt în domeniul serviciilor, în acest domeniu, în general, forţa de muncă este tradiţional feminină, pe de altă parte, în România, locurile de muncă pentru femei sunt, pe de o parte, mai puţine şi, pe de altă parte, mai prost plătite", a declarat sociologul Mircea Chivu, de la Institutul de Marketing şi Sondare IMAS.

Impactul social al fenomenului

Pe lângă copii, a căror personalitate este afectată de lipsa mamelor plecate să lucreze în străinătate, în România mai există o problemă majoră, şi anume aceea a fertilităţii reduse. "Femeile care emigrează sunt exact femeile aflate la vârsta la care fertilitatea este maximă, adică undeva între 18-40 de ani. Există o evidenţă dată de raportul ONU, anume că jumătate din femeile care emigrează din România au cel puţin studii liceale şi 17 la sută au absolvit studii superioare. Deci, este vorba în general de o forţă de muncă calificată care emigrează şi aceasta influenţează, iarăşi, calitatea forţei de muncă rămasă în ţară", a mai spus Mircea Chivu. Este mai ales cazul domeniului medical, unde atât personalul mediu, cât şi personalul superior lipseşte în România. Cifrele arată că avem un deficit de cadre medicale, atât medii, cât şi superioare. Or, tocmai genul acesta de cadre sunt căutate pe pieţele munc

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cabinetul israelian ratifică armistiţiul din Gaza şi acordul privind schimbul de ostatici cu Hamas / Ostaticii deţinuţi în Gaza vor fi eliberaţi în decurs de 72 de ore

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul Israelului a aprobat planul de încetare a focului în Gaza şi de eliberare a ostaticilor, a anunţat biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu într-o declaraţie, ceea ce înseamnă că aermistiţ

Cutremur de 7,5 în Filipine: „A fost foarte puternic”. Alertă de tsunami în mai multe țări

HotNews acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 7,5 a lovit vineri dimineață zona de coastă din sudul Filipinelor fiind emise alerte de tsunami în mai multe țări, iar locuitorilor din zonele de coastă apropiate li s-a cerut să se refugieze în zone mai înalte, transm

Vineri, 10 octombrie 2025, va fi anunțat câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace

Gandul acum 36 minute
În cursul zilei de vineri, 10 octombrie 2025, va fi anunțat câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace. În cazul acestui tip de premiu, decizia va fi luată de un Comitet Nobel norvegian și nu unul din Suedia, așa cum s-a practicat până acum. De mențio

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

România a câștigat amicalul cu Republica Moldova

Ziua Constanta acum 8 ore
Echipa națională de fotbal a României a câștigat meciul amical cu Republica Moldova, jucat joi, 9 octombrie 2025, pe Arena Națională din București. Tricolorii s-au impus cu 2-1, prin golurile lui L. Munteanu 12, I. Hagi 44 / I. Radu 38-autogol. Româ

Horoscop 10 octombrie 2025. Zodia care rezolvă niște dispute mai vechi

Cancan acum 3 ore
Horoscop 10 octombrie 2025. Planetele sunt într-o continuă mișcare și asta ne impactează viața de zi cu zi! Află ce zodie rezolvă rapid niște dispute mai vechi și cine vine cu idei uluitoare astăzi. Astăzi, vei fi plin de energie și ambiție, ceea ce

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 13 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum 10 ore
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum 8 ore
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

Bolojan, despre coaliție: Oamenii pur și simplu s-au săturat de bălăcărelile noastre

Mediafax acum 10 ore
„Cu domnul Grindeanu și cu toți președinții de partide caut să am o relație bună. Pentru că gândiți-vă, când ai patru partide într-o coaliție, dacă nu există un minim respect, o formă de minimă solidaritate, lucrurile nu pot funcționa. Și asta am în

Vremea

București
acum

vin.

7°/20°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

14°/17°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

8°/13°
dum.

7°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/14°
lun.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/16°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/18°
lun.

9°/16°