Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Badalan ii va cere lui Basescu trecerea in rezerva

Publicat in GAZETA de SUD, marți 12 septembrie 2006 ·

Generalul Eugen Badalan, seful Statului Major General al Armatei, a declarat ieri ca nu stie care sunt acuzatiile care i se aduc de procurorii DNA in dosarul de coruptie privind contractul dintre armata si Tofan Grup. Badalan a precizat ca va cere verificarea legalitatii actelor prin care s-a inceput urmarirea sa penala: „Prin intermediul presei mi se aduc tot felul de acuze. Desfid pe toti aceia care mi-au adresat aceste acuze“. Generalul se recunoaste vinovat doar pentru munca pe care o depune: „Imi asum vina ca lucrez pentru binele armatei. Armata României nu este a nici unui partid. Este unul dintre cele mai importante instrumente ale României“, a spus generalul Badalan. Despre contractul incheiat cu Tofan Grup, seful Statului Major a spus ca acesta a fost incheiat in vara anului 2000, semnatarul lui fiind generalul Mihai Popescu, la acea data seful Statului Major, „in conditii de absoluta legalitate“. „Oportunitatea, necesitatea si legalitatea“ acestui contract sunt motivele pentru care si generalul Badalan ar fi semnat acest contract, pentru binele armatei. „In momentul in care am preluat comanda, am preluat si acest contract. Am facut si un act aditional la acesta, la recomandarea auditului. Apoi contractul s-a derulat pâna când obiectul acestuia a fost realizat“. Generalul va da mai multe detalii doar in fata procurorilor DNA. De asemenea, el nu comenteaza afirmatia generalului Mihai Popescu, semnatarul contractului, potrivit careia ancheta ar fi fost demarata „la cererea ministrului apararii, Teodor Atanasiu“. Seful Statului Major a mai spus ca astazi urmeaza sa aiba o intâlnire cu presedintele Basescu, caruia ii va solicita trecerea in rezerva, pentru ca nu doreste sa fie disponibil pe perioada anchetei. Generalul Eugen Badalan, seful Statului Major General al Armatei, a declarat ieri ca nu stie care sunt acuzatiile care i se aduc de procurorii DNA in dosar

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA - FOTO

News.ro acum 50 minute
Fostuldirector adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, ca urmare a unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Coldea nu a făcut declaraţii la sosire. Anterior, în sediul DNA a intrat fostul şef sl Direcţiei juridice a SRI,

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

VIDEO Ciolacu, către bugetarii nemulțumiți că „muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună”: Putem găsi soluții pentru structuri de personal mai suple

HotNews acum 44 minute
Premierul Marcel Ciolacu a avertizat joi angajații de la Guvern „care protestează susținând că muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună” și sunt nemulțumiți de creșterea cu 10% a salariilor. „Cred că atât la Guvern, cât și la Parlament,

CFR Cluj, gata să perfecteze primul transfer din era Dan Petrescu - Mutarea, confirmată chiar de jucător

HotNews acum 35 minute
După un sezon pe care l-a încheiat pe poziția a doua în play-off, loc ce îi asigură participarea în preliminariile Conference League, CFR Cluj se pregătește deja pentru următoarea stagiune și transferă încă un jucător de la Ballkani. Armend ThaqiFot

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum o ora
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 36 minute
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

A fost stabilit un nou termen în Dosarul 2 Mai - Vlad Pascu va fi adus din nou la judecată în Iunie

Ziua Constanta acum o ora
Instanța a dispus un nou termen în Dosarul 2 Mai, în care Vlad Pascu este acuzat de omorul a două persoane și rănirea altor trei - 7 iunie, ora 10:00. La ultimul termen de judecată, magistratul Berevoescu Carmen-Claudia a apreciat că ședința s-a pet

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum o ora
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Familia lui Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea publicaţiei Die Aktuelle, care a publicat un interviu fals cu starul din F1, generat de AI

News.ro acum 2 ore
Familia lui Michael Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea editorilor unei reviste care a publicat un "interviu" generat de inteligenţa artificială cu fostul pilot de Formula 1, relatează BBC. Publicaţia germană Die Aktuelle a

Premierul Marcel Ciolacu, lămuriri despre decontarea unor cheltuieli pentru ochelari: Am plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi pot deconta ochelari de fiţe, care costă mii de lei

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a venit, joi, cu lămuriri despre facilitatea dată de Executiv privind decontarea unor cheltuieli pentru ochelari, el arătând că au plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi p

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°