Cifra de afaceri a companiei s-a ridicat la 28 mil. euro (101,7 mil. lei), in crestere cu peste 18% fata de nivelul de 23,6 milioane de euro (95,6 mil. lei) din anul 2004.
Producatorul de corpuri de iluminat Elba din Timisoara estimeaza afaceri de 34 mil. euro in acest an, in crestere cu peste 20% fata de anul precedent. Dupa primul semestru, compania a realizat o crestere de 23% a cifrei de afaceri fata 14 mil. euro anul trecut.
"Principalul factor care a contribuit la evolutia inregistrata pe primul semestru a fost cresterea volumului de vanzari la Dacia Logan", a declarat pentru ZF Transilvania Teodor Mermeze, director de dezvoltare si fabricatie in cadrul Elba.
De asemenea, Elba a anuntat demararea unui contract de furnizare de componente de iluminat auto pentru un furnizor de talie mondiala, insa reprezentantii companiei nu au oferit detalii cu privire la noul colaborator al Elba pe segmentul auto, intre cele doua companii existand un contract de confidentialitate.
"Estimam ca pe semestrul al doilea vom mentine cel putin cresterea inregistrata pe primul semestru. Acest lucru depinde de evolutia pietei auto, noi depunem insa toate eforturile pentru a ramane furnizor Dacia si pentru a deveni furnizor pentru inca cel putin un producator auto important de pe piata mondiala", a mai declarat Mermeze. Potrivit acestuia, colaborarea cu Dacia-Renault reprezinta aproximativ 40% din cifra de afaceri realizata de companie.
Investitiile companiei pentru acest an vizeaza dezvoltarea capacitatilor de productie si in acelasi timp inlocuirea unor tehnologii de fabricatie, principalele domenii vizate fiind injectia maselor plastice si acoperirea pieselor din masa plastica si din metal. Potrivit conducerii companiei, bugetul alocat pentru investitii in 2006 depaseste 3 milioane de euro. Investitiile realizate anul trecut au fost de 4,7 mil. euro,