Noul moştenitor al Tronului Crizantemei, după cum este numită monarhia în Japonia, a primit marţi numele de "Hisahito", la o săptămână de la naştere, în cursul unei ceremonii rituale la Tokyo. La ceremonia atribuirii numelui viitorului moştenitor al monarhiei nipone au participat părinţii săi, prinţul Akishino, fiul cel mic al împăratului Japoniei, şi prinţesa Kiko. Evenimentul a avut loc la un spital din Tokyo, unde noul moştenitor al coroanei a venit pe lume, la 6 septembrie. Numele copilului a fost ales de părinţii acestuia. Până în prezent, împăratul Akihito a avut doar trei nepoţele, iar la succesiunea Tronului Crizantemei pot aspira – conform legislaţiei în vigoare – doar descendenţi pe linie masculină. Micul Hisahito este al treilea în ordinea succesiunii la tron, după unchiul său, prinţul moştenitor Naruhito (46 de ani) şi tatăl său, prinţul Akishino (40 de ani). (I.B.)