PSD Arad si-a anuntat intentia de a se prezenta cu trei candidati la concursul organizat in aceasta toamna pentru functia de prefect al judetului. Printre cei care si-au exprimat intentia de a candida pentru sefia Prefecturii se afla si fostul subprefect din mandatul 2000-2004 Florin Remetan, in prezent prim-vicepresedintele filialei social-democratilor.
"Organizatia judeteana a PSD doreste ca membrii cu experienta in administratie sa candideze pentru postul ocupat acum interimar de Gavril Popescu. Functia de prefect a devenit apolitica din acest an si ocupabila doar prin concurs. De aceea nu vom ezita sa ne trimitem propriii oameni la acest concurs, mai ales ca avem si un fost prefect cu experienta printre cei interesati", a spus Remetan.
Liderul social-democrat a adaugat ca, la sfarsitul anului trecut, a intentionat sa candideze pentru sefia Prefecturii, dar autoritatile "au tinut ascunsa data concursului". "Am fost subprefect in guvernarea PSD si am experienta suficienta in administratie.
Am fost interesat si la concursul precedent, dar autoritatile s-au straduit sa tina secreta data acestuia si nu am mai participat, insa acum foarte probabil ca o voi face", a completat acesta.
Alaturi de Remetan de acest post mai sunt interesati si Ovidiu Nila, fost prefect in perioada cand CDR se afla la guvernare, dar si ex-presedintele organizatiei municipale a PSD, Ionel Dat. Functia din fruntea Prefecturii a ramas vacanta dupa ce Cristian Stragea si-a dat demisia, optand pentru un post de consilier de stat in Guvern.
Totodata, el va fi si unul dintre candidatii la sefia PNL Arad, la alegerile din 7 octombrie.
Pana la organizarea concursului pentru ocuparea functiei de prefect, Gavril Popescu a fost numit interimar la conducerea Prefecturii