Leul a avut ieri o evolutie lenta pe piata valutara, unde volumele de tranzactionare s-au situat in ultimele doua sedinte in jurul nivelului de 400 milioane euro.
„Leul pare pregatit sa se mai aprecieze, euro putand testa, in zilele urmatoare, pragul de 3,5 lei, crede un dealer bancar. Insa, ar fi de ajuns un volum de cumparare mai mare si euro ar reveni instantaneu la 3,52 – 3,53 lei. Pe piata monetara licitatia de joi a BNR, care va oferi certificate de depozit cu scadenta la trei luni, a animat usor dobanzile overnight”.
Cursul mediu al euro a coborat de la 3,5176 la 3,5173 lei, cotatiile de la deschidere fiind de 3,5175 – 3,5215 lei, valori care au reprezentat maximul zilei, egalandu-le pe cele de luni. Ordinele de vanzare au coborat euro la 3,51 – 3,5140 lei pentru ca inchiderea sa fie realizata la 3,5130 – 3,5180 lei, la fel ca acum doua zile.
Dolarul a crescut de la 2,7640 la 2,7673 lei, el prinzand un moment in care paritatea sa fata de euro se misca pe pietele internationale.
Euro a fluctuat intre 1,2683 si 1,2737 dolari, miscarile in sus si in jos fiind foarte dese. Investitorii inca nu si-au clarificat optiunile dupa ultimele declaratii ale oficialilor europeni privind posibilitatea continuarii procesului de majorare a dobanzilor din euro-zona. Astfel, ca ei nu au fost foarte influentati de faptul ca deficitul comercial american a atins in iulie un nivel record de 68 miliarde dolari, fata de 64,8 miliarde in iunie.
Paritatea dintre moneda unica si cea nipona a fost stabila ieri, fluctuatiile reducandu-se la 149,16 – 149,77 yeni.
Pe piata londoneza a aurului pretul unciei a crescut la fixingul de dimineata la 596 dolari, fata de 588 dolari luni seara.
Leul a avut ieri o evolutie lenta pe piata valutara, unde volumele de tranzactionare s-au situat in ultimele doua sedinte in jurul nivelului de 400 milioane euro. @N_P