Taceri filtrate de lumina de inceput de septembrie. Ratacesc pe ulitele satului-tara crescut in inima verde a Capitalei. La o intretaiere de ulite, sageti indicatoare imi arata incotro s-o iau, de caut Moldova, ori Maramuresul, ori Oltenia⦠Muntii sunt la o aruncatura de bat departare de ape. Acoperisuri de sita, de sindrila, de stuf ascund sub ele mistere si povesti. O moara de vant asteapta sa-i rotesc elicea visului, ca sa ma inalt si sa privesc din inaltimi tinutul legendelor stramosesti.
M-am intors la Muzeul Satului la cateva zile dupa ce fusesem aici sa realizam cateva fotografii pentru numarul special al Jurnalului de Bucatarie, dedicat mancarurilor gatite in oale de lut. Trec din nou pe dinaintea curtii largi, cu case aduse de prin satele Bucovinei. Intr-una dintre ele, cea din Straja, fotografiasem gura unui cuptor in fata caruia o oala cu sarmale te imbia sa te infrupti. Cand am trecut pragul casei, mi-am amintit de un drum mai vechi in Bucovina, la Muzeul Traditiilor Populare de la Gura Humorului. Acolo, un stalp de hotar statea intre lumea reala si lumea imaginarului: expozitia pictorului George Cotos, originar din Straja si stabilit de decenii la Saint-Tropez. Se spune ca George Cotos, nonagenarul pretuit de Irimescu, l-ar fi cunoscut la Paris pe Constantin Brancusi.
Emotiile sunt filtrate de alte lumini. Atelierul lui Brancusi, la Paris. O masa rotunda din piatra, prototip al Mesei Tacerii de la Targu Jiu. Scaune si banci cioplite in lemn. Uriase oale de lut. Cocosi de lumina, ale caror tipete in piatra, in lemn, in metal sunt ele insele infinite Coloane ale infinitului. Despre Brancusi se spune ca ii placea sa gateasca bucate oltenesti in oalele de lut facute chiar de el, la roata, ca in Hobita natala. Il fascina felul in care se transforma lucrurile: lutul in oale, bronzul in pasari fantastice, fasolea, lintea, malaiul, in bucate imbiet
