- Cultural - nr. 180 / 13 Septembrie, 2006 Raft

RITUALUL DIN SPATELE OGLINZII Dupa cativa ani de la debut, Mariana Cristescu se intoarce la poezie pentru a continua ritualul poetic pe care-l datora timpului, prezentandu-ne acum volumul de versuri "Conversatie de seara". Pretentioasa cu sine si cu poezia sa, Mariana Cristescu slefuieste cuvantul pentru a-i da forma de cantec si descantec ("O, de-ar veni ploaia cuminte/ sa spele de rele/ descantec de iele/ fruntea-ti inalta,/ fierbinte" - A sare miroase petala de mar ), intr-un ritual al singuratatii, ca sens al eului privit dintr-o alta dimensiune, privit din spatele oglinzii. (Lacrima de argint/ despica linistea oglinzii"- 20 iulie). Poemele sale sunt expresii ale unor jocuri de-ale destinului (Amor prohibit, Vremuri noi) interpretate ca o iesire la alte tarmuri decat cele cautate, o intoarcere la lucrurile care sunt atat de simple, dar sunt atat de greu de inteles. Nelinistea interioara, determinata de starea de a privi cu neputinta dramele vietii si coruperea idealului, isi gaseste, totusi, echilibrul in acea structura de final de poem, in care ramane ceva, ca o izbanda ("Din apa cea neagra,/ precum Orpheu,/ doar cantecul l-am pastrat"- Intre oglinzi, "pe ea am sortit-o flacarii,/ dar n-a ars de tot:/ un ciob mai palpaie" - Blasfemie, "Sangele meu a ramas singura, controversata/ lumina din curcubeu", Rapsody in blue). Oglinda, lacrima, argintul, albastrul, sunt elementele cu titlu de leitmotiv care se intrepatrund si care se impletesc intr-o arta poetica de exceptie ("oglindind albastrul,/ coboara argint/ lacrimand"- Cu ochiul intors, oglindind, "argintul din lacrima lor"- Si a fost ziua a saptea, "lacrima de argint/ despica linistea oglinzii"- 20 iulie). In poezia Marianei Cristescu, iubirea este de la inceputul ei, fara temelie, ranita, condamnata, aproape o porunca uitata ("a zidi zidire/ a muri murire/ c