Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucis de mafia rusă

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 14 septembrie 2006 ·

Vicepreşedintele Băncii Centrale a Rusiei a murit la spital, joi dimineaţa, la numai câteva ore după ce a fost împuşcat de bărbaţi înarmaţi, în faţa unui stadion din Moscova. Andrei Kozlov, de 41 de ani, a suferit răni grave la cap şi în zona pieptului, nemaiputând fi salvat în ciuda intervenţiei medicilor. Surse apropiate anchetei au declarat că Andrei Kozlov, care a desfăşurat o politica agresivă de închidere a băncilor acuzate de spălare de bani şi de alte infracţiuni, a fost victima unui asasinat la comandă. Atacatorii l-au aşteptat pe Kozlov la ieşirea de pe stadionul din cartierul Sokolniki din Moscova, unde participase la un meci de fotbal între angajaţii unor bănci, şi au tras cel puţin patru focuri de armă, care l-au ucis pe loc pe şoferul Aleksandr Semionov şi l-au rănit grav pe vicepreşedintele Băncii Centrale. Incidentul este cel mai grav de la Moscova după cel în care a fost implicat Anatoli Ciubais, directorul executiv al companiei de electricitate ruse. În martie 2005, el a scăpat cu viaţa dintr-o tentativă de asasinat.

Potrivit mai multor analişti, uciderea lui Andrei Kozlov arată că sectorul bancar nu s-a desprins încă de trecutul său tulbure. Asasinarea la comandă a unor oameni de afaceri bogaţi şi a unor bancheri era o practică obişnuită în anii ţ90, însă amploarea fenomenului a scăzut după preluarea puterii de către preşedintele Vladimir Putin, în 2000. Atacul ar putea avea repercusiuni asupra băncilor şi a pieţei interbancare, mai ales dacă Kremlinul va sancţiona băncile investigate de Kozlov. Săptămâna trecută, acesta a cerut, în cadrul unui forum bancar care a avut loc la Soci, pedepse mai dure pentru bancherii vinovaţi de spălare de bani. În Rusia sunt circa 1 200 de bănci, majoritatea cu un capital redus. Kozlov şi-a inceput activitatea la Banca Naţională în perioada sovietică, la vârsta de 24 de ani şi a avansat rapid, devenind pr

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic în mai multe regiuni. Rafalele pot atinge 90 km/h

Adevarul acum 17 minute
Meteorologii au emis vineri, 10 octombrie, un cod galben vânt puternic în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, unde rafalele ajung la 90 de kilometri la oră. Același avertisment a fost emis și pentru Moldova, Dobrogea, sud-estul Transilva

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 2 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

Pericol major în Filipine Cutremur de 7,6 și avertizare de tsunami. Recomandări pentru cetățenii români

Ziua Constanta acum 24 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, un cutremur

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni: temperaturi și precipitații în limite normale

Press Alert acum 11 minute
Administrația Națională de Meteorologie anunță, în prognoza valabilă pentru perioada 13 octombrie – 10 noiembrie, că valorile termice se vor situa, în general, în jurul mediilor multianuale, cu abateri ușoare de la normal, iar regimul pluviometric v

Cine sunt oamenii care au decis deja cine va primi Premiul Nobel pentru Pace și ce părere au ei despre Donald Trump

HotNews acum 42 minute
Cinci membri ai Comitetului Nobel din Norvegia sunt oamenii care au stabilit cine va fi noul laureat al Premiului Nobel pentru Pace, scrie site-ul Al Jazeera. În fiecare an, Comitetul Nobel, ai cărui membri sunt aleși de parlamentul norvegian, acord

FIDELIS de octombrie: Titluri de stat în lei și euro, cu dobânzi neimpozabile de până la 8,20%

HotNews acum 2 ore
Începând de astăzi, 10 octombrie, până vineri, 17 octombrie, persoanele fizice (rezidente și nerezidente), cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, a transmis vineri Ministerul Finanțelor. Titlu

Cum este alimentată economia de război a Rusiei chiar de către aliaţii europeni ai Ucrainei. România, printre ei. Cu cât au crescut importurile de energie din Rusia

HotNews acum 8 minute
Mai multe ţări din UE înregistrează o creştere a importurilor de energie din Rusia în 2025, iar printre acestea se numără România, Franţa, Olanda şi Portugalia. În cazul României, este vorba de o creştere de 57%, arată o analiză Reuters, citată de N

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

Premierul Bolojan: Dacă ne reducem cheltuielile, de anul viitor lucrurile se vor îndrepta. Va scădea inflaţia înspre jumătatea anului viitor, destul de mult şi vom vedea o stabilizare a lucrurilor

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat că, dacă România va reduce cheltuielile în aceste luni, situaţia se va îndrepta de anul viitor, iar inflaţia va scădea destul de mult ”înspre jumătatea anului viitor”

Cabinetul israelian ratifică armistiţiul din Gaza şi acordul privind schimbul de ostatici cu Hamas / Ostaticii deţinuţi în Gaza vor fi eliberaţi în decurs de 72 de ore

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul Israelului a aprobat planul de încetare a focului în Gaza şi de eliberare a ostaticilor, a anunţat biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu într-o declaraţie, ceea ce înseamnă că aermistiţ

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

14°
vin.

11°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

14°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

11°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°