Un francez care a conferentiat acum cateva luni pe plaiuri mioritice s-a declarat ingrozit cand a aflat ca Biserica si Armata conduc in topul increderii in institutii. Situatia asta reflecta o neincredere, meritata, zic eu, in institutiile alese in mod democratic. Apoi, este ingrijoratoare predilectia romanilor pentru organismele guvernate de regulile supuseniei, respectiv ale ordinului. Este firesc respectul aproape neconditionat pentru ierarhie in interiorul unor asemenea organisme, in schimb anormala este fascinatia pe care o exercita aceasta asezare a lucrurilor intr-o societate de oameni liberi, care au dreptul sa ia decizii pentru ei insisi. Cotele de peste 80% de incredere sunt bine gestionate de cele doua institutii. Cand au inceput sa apara dubii in privinta unor reprezentanti ai acestora, clerici si ofiteri au sarit in sus denuntand un atac nepermis la adresa stalpilor de secole ai romanismului.

Chiar acesta a fost unul dintre argumentele generalului Badalan cand a fost pus in situatia de a da socoteala pentru o tranzactie dubioasa a MApN: masini pentru anvelope. Fostul sef al Statului Major General a invocat un atac la doua institutii fundamentale ale poporului, cand problema era mult mai simpla: de ce sa vinzi rabla de masina cu care-ti duci pepenii la piata ca sa-ti iei anvelope de Porsche? O reactie similara a avut Biserica Ortodoxa cand au fost desecretizate dosarele ierarhilor acesteia. O vorbarie lunga despre separarea Bisericii de Stat, despre dreptul Sinodului de a lua o decizie in privinta preotilor turnatori, despre judecata lui Dumnezeu etc. In aceste conditii, este evident faptul ca popularitatea Bisericii si Armatei a fost construita si pe lipsa de transparenta. Prezenta acesteia, intr-un anumit grad, este inevitabila si legitima, tinand seama de specificul lor. Insa mai este legitima lipsa de transparenta atunci cand este folosita pentr