Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ofiterul predicator si preotul cu epoleti

Publicat in Curierul, joi 14 septembrie 2006 ·

Un francez care a conferentiat acum cateva luni pe plaiuri mioritice s-a declarat ingrozit cand a aflat ca Biserica si Armata conduc in topul increderii in institutii. Situatia asta reflecta o neincredere, meritata, zic eu, in institutiile alese in mod democratic. Apoi, este ingrijoratoare predilectia romanilor pentru organismele guvernate de regulile supuseniei, respectiv ale ordinului. Este firesc respectul aproape neconditionat pentru ierarhie in interiorul unor asemenea organisme, in schimb anormala este fascinatia pe care o exercita aceasta asezare a lucrurilor intr-o societate de oameni liberi, care au dreptul sa ia decizii pentru ei insisi. Cotele de peste 80% de incredere sunt bine gestionate de cele doua institutii. Cand au inceput sa apara dubii in privinta unor reprezentanti ai acestora, clerici si ofiteri au sarit in sus denuntand un atac nepermis la adresa stalpilor de secole ai romanismului.

Chiar acesta a fost unul dintre argumentele generalului Badalan cand a fost pus in situatia de a da socoteala pentru o tranzactie dubioasa a MApN: masini pentru anvelope. Fostul sef al Statului Major General a invocat un atac la doua institutii fundamentale ale poporului, cand problema era mult mai simpla: de ce sa vinzi rabla de masina cu care-ti duci pepenii la piata ca sa-ti iei anvelope de Porsche? O reactie similara a avut Biserica Ortodoxa cand au fost desecretizate dosarele ierarhilor acesteia. O vorbarie lunga despre separarea Bisericii de Stat, despre dreptul Sinodului de a lua o decizie in privinta preotilor turnatori, despre judecata lui Dumnezeu etc. In aceste conditii, este evident faptul ca popularitatea Bisericii si Armatei a fost construita si pe lipsa de transparenta. Prezenta acesteia, intr-un anumit grad, este inevitabila si legitima, tinand seama de specificul lor. Insa mai este legitima lipsa de transparenta atunci cand este folosita pentr

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de vânt puternic în București și opt județe – HARTĂ

HotNews acum 31 minute
Administrația Națională de Meterorologie a emis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în București și opt județe. În intervalul menționat, în Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei și în sudul Banatului vântu

Google extinde reclamele pe YouTube, afişându-le chiar şi pe pauză

Mediafax acum 18 minute
YouTube adaugă un nou spaţiu pentru reclame, iar acum le afişează chiar şi atunci când utilizatorii pun pauză videoclipurilor. Decizia, cel puţin controversată, a atras critici. Google a lansat o nouă strategie pentru a valorifica timpul petrecut de

Oţelul Galaţi - Dinamo Bucureşti: Derby pe podiumul surpriză al Superligii

Mediafax acum 13 minute
Oţelul Galaţi primeşte vineri seara de la ora 21:00 vizita echipei Dinamo Bucureşti, într-un meci din runda a 10-a a Superligii. Dacă meciul de la ora 18.00 aduce faţă în faţă ultimele clasate, FC Botoşani şi Gloria Buzău, de data aceasta cele două

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 3 ore
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

UPDATE - Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, în Gorj/ Opt persoane, transportate la spital/ Alte două s-au prezentat singure la UPU/ Toate victimele erau în microbuz/ Traficul pe DN 67D, oprit în urma accidentului, reluat

News.ro acum o ora
Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, opt persoane fiind transportate la spital. Pentru două dintre victime a fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare. Ulterior

Cod galben de vânt în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei şi sudul Banatului

Mediafax acum 56 minute
Vineri, între orele 10.00 - 23.00, în Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei şi în sudul Banatului vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 50...55 km/h şi temporar 60...65 km/h. Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului şi

Nicuşor Dan spune că de când e primar a rupt 6 sacouri în cotul drept: De la semnat, probabil

G4Media acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri, la Digi FM, că de când este edil a rupt şase sacouri în cotul drept şi a apreciat că acest lucru se întâmplă din cauza modului în care îşi trage cotul pe masă, când semnează documente, transmite Ag

SUA acuză giganţii din domeniul platformelor sociale de „supraveghere în masă”

G4Media acum o ora
Un studiu efectuat de-a lungul mai multor ani arată că giganţii din domeniul platformelor sociale şi internetului practică „supravegherea în masă” pentru a capitaliza datele personale ale utilizatorilor de internet, conform Autorităţii americane pen

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 350. Iranul amenință Israelul cu o „distrugere completă” după exploziile din Liban: „Vor primi un răspuns zdrobitor”

Gandul acum o ora
Iranul amenință Israelul cu o „distrugere completă” după exploziile din Liban: „Vor primi un răspuns zdrobitor” Gardienii Revoluţiei din Iran, armata ideologică a regimului de la Teheran, au declarat joi că Israelul va primi “un răspuns zdrobitor di

Ursula von der Leyen a ajuns la Kiev. Este a opta vizită a preşedintei Comisiei Europene în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a ajuns, vineri dimineaţă, la Kiev, aceasta fiind a opta sa vizită în Ucraina. ”A 8-a mea vizită la Kiev are loc în timp ce sezonul de iarnă începe în curând, iar Rusia continuă să ţintească infrastr

Vremea

București
acum

19°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

15°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°