Subsemnata Popovici Iulia, nascuta in 24 februarie 1979, in Suceava, jud. Suceava, fiica lui Adrian si a Elenei, domiciliata in Bucuresti, de profesie ziarista, declar urmatoarele:
Aceasta este prima nota informativa din viata mea (de pina acum si, sper, din cea viitoare). Cum aveam 10 ani si jumatate la Revolutie, iar Scoala Generala Nr. 5 din Focsani nu constituia o prioritate in existenta Securitatii vrincene, nu s-a obosit nimeni sa ma recruteze. De altfel, spaima de politia politica se manifesta in familia-mi prin ascunderea in rafturile cu carti a unor copii de mina cu epopeea motanului Arpagic si plantarea strategica a unei perne peste telefon, in serile in care ai mei (angajati ai Directiei Judetene de Posta si Telecomunicatii, unde era amenajata si camera de interceptare a convorbirilor) jucau carti.
Cam atit despre memoria individuala in ce priveste comunismul (si nici asta nu iese din anecdotic); restul e memorie culturala: carti, marturii, analize, istorii. Si, pentru ca eram la virsta la care adolescentii isi inventeaza eroi, eroii mei romani (si nu doar ai mei) s-au numit Paul Goma, Dan Petrescu, Vladimir Tismaneanu, dar si Gabriela Adamesteanu, Radu Cosasu... Si Sorin Antohi. Sint eroi pe care uneori ii duci cu tine dincolo de virsta maturitatii, pe care-ti vine din ce in ce mai greu sa-i abandonezi pe masura ce trec anii.
Recunosc ca nu l-am cunoscut niciodata personal pe Sorin Antohi (desi ajunsesem, nu demult, impreuna – noi si alti peste patruzeci de oameni care scriu – pe aceeasi lista a „grupului anti-romanesc de reactie rapida“ inventat de Tricolorul vadimian). Dar pentru mine si multi dintre colegii mei de generatie, Sorin Antohi, Grupul pentru Dialog Social, scriitorii Scolii de la Tirgoviste si cei mai multi dintre optzecisti au creat „contextul moral“ necesar pentru ca noi sa ne putem schita o identitate in a carei
