- Istoric - nr. 181 / 14 Septembrie, 2006 "Ultima mea vointa. Unicul dor al vietii mele e sa-mi vad natiunea fericita, pentru care dupa puteri am si lucrat pana acum, durere fara mult succes, ba tocmai acum cu intristare vad ca sperantele mele si jertfa adusa se prefac in nimica."… spunea in testamentul sau, redactat in 1850, cel de la a carui moarte s-au implinit, la 10 septembrie, 134 de ani. La numai 48 de ani, intr-o dimineata de septembrie, a murit pe prispa unui gospodar din Baia de Cris, marele conducator si voievod al romanilor din Ardeal, Avram Iancu, "Craiul Muntilor", democrat revolutionar roman si unul din conducatorii revolutiei de la 1848-1849 din Transilvania. Nascut la Vidra de Sus, in Muntii Apuseni, dupa cum a declarat el "la vremea ciresilor", adica in luna iunie a anului 1824, din parinti Alexandru si Maria, tarani. Dupa ce a studiat Dreptul la Cluj, la inceputul anului 1846, a plecat la Targu-Mures pentru a se pregati pentru cariera de avocat. In preajma izbucnirii revolutiei, facea parte dintre fruntasii intelectualitatii romanesti transilvanene, luptatoare pentru eliberarea sociala si nationala a romanilor. De aici, de la Targu-Mures, va fi enuntat in martie 1848 cel mai avansat punct programatic democrat-revolutionar al revolutiei burgheze din rasaritul Europei: eliberarea din iobagie fara despagubiri. Avram Iancu a fost unul din initiatorii si organizatorii adunarilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai si 15-23 septembrie 1848, si conducatorul cetelor inarmate de tarani si mineri din Muntii Apuseni. Refuzul guvernului ungar de a acorda libertati nationale romanilor si votarea de catre Dieta de la Cluj a unirii Transilvaniei cu Ungaria, a dus la dezbinarea fortelor revolutionare romane si ungare si la ridicarea la lupta pentru rezolvarea problemei sociale si a celei nationale. Iancu a fost conducatorul acestor osti taranesti revolutionare.