Hans-Gert Pottering, liderul Partidului Popular European (PPE), declara în cadrul unui interviu televizat, la doar câteva zile după ce francezii şi olandezii respinseseră Tratatul Constituţiei Europene, pe 29 mai, respectiv 1 iunie 2005, că "ar fi de bun simţ întreruperea, deocamdată, a procesului de consultare populară până la un moment oportun, în caz contrar, existând riscul producerii unui efect de domino".
Liderii Uniunii Europene (UE) au ajuns, după doi ani de tratative şi două zile de negocieri intense, în ziua de 18 iunie 2004, la Bruxelles, la un acord istoric privind prima Constituţie Europeană, pe care, la 29 octombrie 2004, la Roma, au semnat-o în numele celor 25 de state membre ale Uniunii Europene.
Acordul a fost salutat de toţi marii lideri politici europeni de la acea vreme. Preşedintele francez, Jacques Chirac declara: "am putea spune, fără să abuzăm de cuvinte mari, că aceasta este o zi istorică", în timp ce cancelarul german, Gerhard Schroeder îi susţinea afirmaţia "acesta este un semnal important, care demonstrează capacitatea Europei de a fi unită".
Cu toate acestea, pentru a intra în vigoare, Constituţia trebuia ratificată în mod democratic în fiecare din cele 25 de state membre ale Uniunii Europene, conform propriilor proceduri constituţionale, proces ce s-a dovedit ulterior a fi mult mai dificil decât se preconizase.
Referendumul francez – primul colaps
Deşi în statele europene procesul ratificării Tratatului Constituţional începuse cu dreptul, toată suflarea europeană aştepta cu emoţie rezultatul referendumului din Franţa, ce fusese stabilit a avea loc în data de 29 mai 2005. În perioada premergătoare derulării acestui proces, vocile euroscepticilor începuseră să se facă tot mai auzite, iar în sondaje sprijinul pentru ratificarea Constituţiei începuse să se reducă spre îngrijorarea atât a autorităţilor de la P