- Editorial - nr. 181 / 14 Septembrie, 2006 Uciderea, in decursul a catorva ani, a trei romani militari in Irak a produs puternice reactii in randul oficialitatilor, dar si al societatii civile. In timp ce insusi ministrul Apararii este amenintat sa-si piarda postul pentru pozitia sa fortata in aceasta directie, la indemnul unor partide din arcul guvernamental, indeosebi al PNL, organizatii neguvernamentale din tara, in colaborare cu acesta, s-au angajat in adunarea de semnaturi pentru a convinge pe seful statului de largul ecou al solicitarilor lor in randul populatiei. Fara indoiala, initiatorii acestor demersuri au dreptate. De ce copiii nostri trebuie sa moara pe pamant strain pentru interesele altora? Numai ca in timp ce facem campanii umanitare pentru salvarea catorva vieti omenesti, in tara, pe soselele Romaniei, se moare pe capete, ca intr-un veritabil razboi. Conform statisticilor oficiale, numai anul trecut si-au pierdut viata, din cauza accidentelor de circulatie, 2.500 de cetateni romani si straini: copii, femei, barbati, iar alti 5.000 au fost raniti, multi dintre ei ramanand cu infirmitati pe viata. Ca o ironie a sortii, unul din comandantii batalionului din Irak, colonelul Balan, scapat cu bine din misiunea grea, a decedat impreuna cu sotia (fiica este inca in coma), in tara, intr-un accident stupid de circulatie. Cu toate ca mass-media, indeosebi televiziunile, nu mai prididesc sa prezinte puzderia de accidente de circulatie, nu stim ca aceiasi sensibili la nenorocirile pricinuite in afara granitelor sa fi luat atitudine fata de macelul ce are loc, zi de zi, pe soselele Romaniei. Daca tara noastra a ajuns capul de afis al Europei (locul intai) in domeniul frecventei si gravitatii accidentelor de circulatie, cu un tribut inspaimantator: un mort la trei coliziuni (in tarile UE raportul este de un decedat la 40 de coliziuni), este clar ca Romania are o