De epocă
Atât de inteligenţi şi atât de laşi
râd pe înfundate sau în gura mare
de epocă
cu ironie şi stil de ce nu
tocmai acum când poezia
e mai uscată decât bradul de Crăciun
de anul trecut
Un critic de treabă
Citesc Anaďs Nin printre ţigani. La capătul
străzii Ipoteşti se vede marea
azi nu m-a întrebat nimic inima
nici un sentiment cenzurat
am udat florile cu măsură
iar cactuşilor le-am făcut cu ochiul.
Ceva ca un câine îmi latră în cap
Stau singur şi zâmbesc aidoma unui critic de treabă
Care a ieşit nevătămat
Din grajdurile literaturii
Acum un mileniu
înaintez cu tenacitate şi redundanţă
pagur pe uscat
la bătrâneţe voi picta dâra melcului
simt că apa ţine pământul în palmă
cred că imit un poet din Reşiţa
acum un mileniu îmi plăcea Lowell
toată încă din aer şi nervi
doi ţărani îndăgostiţi calcă pe flori
sub talpa lor mirosul mi se zdrobeşte
ca o înjurătură pe buze
Pielea
Lianei
Prima oară când
mi-am prins capul în palme
a fost prima
oară
după ce am pierdut muzica
sau ce spui tu atunci
când vocea ta e mult mai departe
decât orice intrus
pielea ta îmi vorbeşte
aşa cum n-ai crede
şi nu pot spera
CV-ul poetei
în cv-ul poetei se spune că s-a născut
la Caracal
dar nici vorbă că iubeşte criticii de la Nord
mă gândesc la afară în timp ce stau
tot afară
ţigla de pe latura estică a casei rânjeşte
ca o vedetă la soare
viermele se odihneşte în măr
azi a trecut Asia
la Caracal poetul oraşului este
