Acum vreo trei luni eram într-un restaurant din cochetul Georgetown, unde un catalan de toată isprava şi un turc simpatic şi ecologist din Berlin încercau să ne explice, mie şi unui politician polonez, de ce America este de vină pentru tot răul din lume. Eu şi polonezul încercam să le explicăm că există motive profunde, de ordin istoric, pentru care românii şi polonezii sînt proamericani. Catalanul a zîmbit şi mi-a trîntit fraza serii: "Voi, cei din Est, aţi fost prinşi într-o gaură neagră a istoriei, dar în vreo 20 de ani o să fiţi ca noi". I-am zis că ceva atît de arogant nu mai auzisem de multă vreme.

Experimentul descoperirii Americii într-un grup de 20 de europeni din 16 ţări ne-a învăţat foarte multe despre Europa însăşi. Iar momentul din Georgetown nu a fost singurul cînd ruptura cultural-istorică între vestul şi estul continentului s-a manifestat pregnant în micro-grupul nostru. Sistematic, mă situam - împreună cu polonezii şi, mai ales, cu cehii - mai aproape de americani şi mai departe de colegii din Franţa, Germania, Olanda şi Portugalia.

Am revăzut aceste amintiri cînd am citit rezultatele sondajului făcut de German Marshall Fund în 12 ţări europene plus SUA. Întîmplător, este aceeaşi organizaţie care mi-a oferit bursa americană (http://www.gmfus.org/fellowships/ mmf.cfm) şi care are ca principală preocupare relaţiile transatlantice. Sondajul a făcut deja ceva titluri de primă pagină, dar nu a fost comentat în profunzime. Românii ies de acolo drept un popor paradoxal, şi proamerican şi pro-UE, care vrea şi ca SUA să aibă un rol primordial în lume şi îşi doreşte şi întărirea puterii europene. Pare că nimic din frămîntările transatlantice sau din euroscepticismul vestului Europei nu ne-a ajuns. Sondajul arată o dorinţă ingenuă de a fi prieten cu toată lumea şi o frică de a nu cădea la mijloc. Dacă se discută politică, nu zice nici da, nici