Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima zi de şcoală, cu 1.000 de profesori „învoiţi”

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 15 septembrie 2006 ·

15 septembrie îi cheamă astăzi pe copii în şcoli. Pentru cei 99.429 de elevi braşoveni, prima zi de şcoală va decurge în mod normal, spun reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov. Deschiderea oficială va avea loc în trei instituţii, începând cu Colegiul „Mircea Cristea” Braşov (fostul Tractorul II). Reprezentanţii IŞJ şi oficialităţile prezente se vor deplasa apoi către Şcoala Generală nr. 11, pentru a serbători împreună cu cadrele de aici 100 de ani de la înfiinţare. Vizitele oficiale se vor încheia la Şcoala Generală din Poiana Mărului, unde conducerea IŞJ a promis că cei prezenţi vor avea parte de o surpriză.

Elevii învaţă,

muncitorii lucrează

Începutul acestui an şcolar a stat sub semnul reabilitării infrastructurii, un fapt care nu a avut până în prezent o asemenea anvergură. „Sunt şcoli în care se continuă reparaţiile. Dar acest lucru nu înseamnă că în acele şcoli nu va începe anul şcolar. Întrucât banii de la Ministerul Educaţiei destinaţi lucrărilor de construcţie şi reamenajare au sosit târziu, ele vor continua până în iarnă. Este greşit însă să credem că există şcoli închise şi nu se pot face ore în ele. Există doar corpuri care au fost închise, însă elevii au fost mutaţi în celelalte corpuri”, a declarat inspectorul şcolar general Carmen Tănăsescu (foto), şeful IŞJ.

Lucrările desfăşurate au fost finanţate din fonduri MEdC sosite în două tranşe, în valoare totală de 75 de miliarde de lei. Acum, IŞJ aşteaptă alte 75 de miliarde în tranşa a III-a şi a mai cerut suplimentarea de fonduri cu 35 de miliarde, bani care dacă vor fi aprobaţi vor sosi în tranşa a IV - a. 23 de unităţi şcolare vor intra în reabilitare, fiind finanţate prin aceste fonduri, iar în alte 10 se continuă lucrările. Singura şcoală din oraşul Braşov care va intra în noul an fără aviz de funcţionare - Şcoala Generală nr. 21- şi-a rezolvat d

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 34 minute
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 30 minute
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 3 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 19 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 3 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum o ora
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 5 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°