A numite concepte, noţiuni, sintagme, considerate multă vreme adevărate cuceriri ale gândirii, ale practicii social-politice (şi la constituirea cărora s-a ajuns cu greu, ca la nişte probe sigure ale "progresului") au început să-şi piardă stabilitatea, să fie puse mereu mai mult sub semnul întrebării, mai ales când s-a văzut ce au dat şi la ce au dus: umanitate, umanitate superioară, omenire, unitatea genului uman, umanismul, umanitarul - analiza şi critica lor ocupă locul central în eseul Umanitatea pierdută a lui Alain Finkielkraut. Anumite cuvinte esenţiale s-au trezit peste noapte - uneori o noapte a ororilor şi a crimei organizate, ca în cazul universului concentraţionar de toate culorile - lipsite de grandioasa lor esenţialitate; şi-au pierdut puritatea, neprihănirea. De dragul lor, a omenirii întregi sau, dimpotrivă, a unui om "superior", au fost sacrificaţi oamenii, cu zecile de milioane; a fost nesocotit omul, bietul om precar al secolului 20, pe altarul unor cauze generale, al unor interese aşa-zicând mai înalte. Procesul acestei "nesocotiri" nu s-a încheiat, chiar dacă şi-a pierdut făţişa agresivitate - e ceea ce îi dă serios de gândit seriosului nostru filosof. Nu e vorba pentru el numai de trecut, trecutul totalitar, ci de prezentul atât de spectaculos diferit de acesta - şi poate mai ales de viitor, un viitor rău pregătit în absenţa spiritului critic şi a unor necesare semnale de alarmă... Titlul importantei cărţi publicate de Hannah Arendt în engleză acum 45 de ani a fost rău tradus în franceză, ca şi în română astăzi, cu sintagma, trimiţând doar spre trecut: Originile totalitarismului. Adevăratul titlu, neignorând implicaţiile actuale ale fenomenului, suna astfel: Le fardeau de notre temps. Al timpului "nostru".

Neuitarea, memoria istorică etc. nu sunt suficiente, mai ales că uneori camuflezază sau chiar legitimează relele prezentului sa