- o istorie recentă a aromânilor -

Duminică, 27 august. Străbatem Dobrogea cu un autocar, de la Constanţa trecem de Histria, mai mult ghicim undeva dincolo de cîmpul uşor vălurit, cu aspect arid, marea, apoi ajungem la răscrucea "2 cantoane", un camion a tras pe dreapta, şoferul fumează pe vine o ţigară sub un copac pitic, cu crengi contorsionate, lăsăm în dreapta drumul spre Jurilovca, 17 km (o mai fi existînd Portiţa cu garizii ei cu tot, pe care îi mănînci ca pe seminţe şi cu vacile bezmetice care îţi intră noaptea în cort? Sau a devenit şi ea portitza.ro?), ne îndepărtăm deja de mare, infrastructura e la pămînt, d-aia nu vin străinii ca să ne viziteze patria, trecem prin Ciamurlia de Sus şi abia acum, departe de baltă, simţim cu adevărat locul, o senzaţie de apăsare, cerul e prea jos, vedem munţii trişti, cariaţi, păşunile "alpine", oile, turme întregi de oi gri, iarbă galbenă în smocuri, case joase, parcă lipite de pămînt, secetă. Categoric, există aici o magie pe care puţini o pot înţelege şi care acum, în combinaţie cu cîntecele armâneşti ale celor din spatele autocarului, acompaniate de acordeon, povestind despre iubiri tragice ale unor tineri care nu erau de acelaşi neam şi nu se puteau căsători ("muşata" l-a trădat şi el a plecat departe, cu oile), devine copleşitoare; undeva, într-o altă mlăştinoasă "infrastructură", cea a spaţiului real, ceva colcăie, se tîrîie prin smîrcuri, scuipă peşti, alungă ştimele, va ieşi curînd la suprafaţă, poate e chiar duhul acestui ţinut.

Ajungem la Eschibaba, vechea denumire turcească a comunei Stejarul, locuită în proporţie de 80% de aromâni. Coborîm din autocar în faţa cîrciumii satului unde primarul, îmbrăcat într-un elegant costum negru, ţine o scurtă cuvîntare, în care urează tuturor bun-venit şi ne invită "la pădure" unde se va ţine serbarea. După două zile de "festivităţi" deja înţelegem 80% dintre cuv