Poate o fata de 14 ani sa aiba intentii criminale? Dar un barbat de 30 de ani sa fie sechestrat si torturat de o adolescenta cu aspect de baietel? Si, daca pleaca impreuna dintr-un bar, cine e banuit de ganduri necurate?
Pe parcursul filmului "Hard Candy", regizorul David Slade ne pune in incurcatura, de parca n-ar fi putut sa se hotarasca cine este personajul pozitiv sau cel negativ. Caci cu fiecare scena pare sa inverseze din nou rolurile. Si iarasi nu stii cine e vinovatul.
Hayley (Ellen Page), o adolescenta pe cat de inteligenta, pe atat de nonconformista, il cunoaste pe Jeff (Patrick Wilson) pe un chat. Lucrurile evolueaza destul de rapid: dupa cateva discutii, cei doi se intalnesc si hotarasc sa mearga in casa (si studioul) fotografului. Filmul, un thriller psihologic bazat pe scenariul lui Brian Nelson, se inspira dintr-o serie de cazuri reale, in care cateva adolescente "vanau" barbatii care incepeau pe Internet relatii cu minore. Insa personajului lui Ellen Page i s-a acordat mai mult credit, caci nu are nevoie de ajutor.
Imbinand inocenta (calculata) cu inteligenta, Hayley se transforma din "prada usoara" in vanator. Iar Jeff pare sa nu stie cu cine se joaca. Uneori personajul lui Patrick Wilson inspira compasiune si chiar incredere: nici replicile, nici gesturile, nimic din cadru nu poate convinge (pana la un moment dat) ca fotograful ar avea intentii ascunse. Sau un trecut demn de pedeapsa.
Succesiunea (rapida) a scenelor, cadrele negre "de taiere" (care dureaza cateva secunde bune) si fondul muzical fac jocul scenariului, ascut simturile spectatorului si, doar din cand in cand, strecoara indicii despre urmatoarea scena. Iar suspansul n-are nevoie de acorduri de Beethoven: tensiunea creste doar daca cele doua personaje sunt filmate in acelasi cadru.
Filmul lui Slade inverseaza rolurile. Vanatul (care aici are chipul unei
