Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bădălan îl acuză de manevre murdare pe Atanasiu

Publicat in Adevarul, vineri 15 septembrie 2006 ·

Generalul (r) Eugen Bădălan, fostul şef al Statului Major General, a declarat, ieri, că dosarul în care procurorii DNA au început urmărirea penală pe numele său nu este unul politic, din Generalul (r) Eugen Bădălan, fostul şef al Statului Major General, a declarat, ieri, că dosarul în care procurorii DNA au început urmărirea penală pe numele său nu este unul politic, din simplul motiv că, până în prezent, nu a fost implicat în politică. "Cine crede că are un substrat politic este într-o eroare. Are un alt substrat. Este o murdărie pe care a făcut-o un grup de oameni. Unii dintre ei s-au şi lăudat:

Până nu-l lichidăm, nu-l lăsăm!

", a precizat Bădălan, imediat după ieşirea de la DNA, unde i s-au adus la cunoştinţă învinuirile de abuz în serviciu în dosarul privind schimbul "maşini uzate contra anvelope", încheiat, în 2000, cu Tofan Group. Bădălan nu a dorit să facă publice numele celor care l-ar fi "lucrat", însă a promis că se vor afla în momentul în care îi va acţiona în judecată. Întrebat dacă ministrul apărării l-ar fi adus la DNA, Bădălan nu a ezitat: "Domnul Atanasiu a instrumentat să se ajungă aici!". Generalul şi-a exprimat surprinderea că în dosar sunt învinuite doar 13 persoane, în condiţiile în care la derularea contractului ar fi participat aproximativ 50. El a subliniat că acel contract a fost semnat de predecesorul său, generalul (r) Mihail Popescu, dar că, în cazul în care trebuia, l-ar fi semnat şi el, întrucât Tofan Group ar fi fost singura firmă care s-a angajat ca dezmembrarea tehnicii militare folosite ulterior ca schimb contra anvelope să se facă pe cheltuiala ei. "Ulterior s-a semnat un act adiţional pentru a îmbunătăţi nişte condiţii din acest contract. Actul adiţional este semnat de mine", a mai explicat Bădălan. Întrebat ce va face de acum înainte, după ce a fost trecut în rezervă şi a părăsit conducerea Statului Major General,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum 2 ore
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

Elena Lasconi, despre George Simion: Eu cred că el nu va intra în turul doi

Mediafax acum 41 minute
Întrebată miercuri seara, la B1Tv, cum comentează poziționarea lui Simion pe primul loc în sondaje, Elena Lasconi a spus: „Eu cred că el nu va intra în turul doi. Am mai auzit scenariul acesta și anul trecut. Până la urmă, oamenii votează oameni. Nu

Sebastian Burduja: Proiectul Mintia este în grafic, cu cele mai importante elemente pentru realizarea sa deja livrate

Gandul acum 27 minute
Proiectul Mintia este în grafic, cu cele mai importante elemente pentru realizarea sa deja livrate, instalate sau în curs de instalare, a anunțat, miercuri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. „Astăzi a ajuns pe șantierul centralei de la Mintia a

Daniel David -Proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în unități școlare

Ziua Constanta acum 44 minute
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a decis lansarea unui proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în unități educaționale. Potrivit unui anunț al Ministerului Educației, scopul proiectului este optimizarea activității prof

Anamaria Gavrilă, luată peste picior pe TikTok de vicepreședinta Camerei Deputaților după ce a chemat Poliția la Parlament. "E ilegal să vă chem degeaba?" VIDEO

Ziare.com acum o ora
Oana Ţoiu, deputată USR, a creat un pamflet pe TikTok în urma apelului făcut miercuri, 19 martie, de Anamaria Gavrilă la 112, prin care a solicitat intervenția Poliției pentru a goni jurnaliștii din Parlamentul României. "E ilegal să vă chem degeaba

Sebastian Burduja: Astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş, de aproape 800 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante / Proiectul Mintia este în grafic

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş, de aproape 800 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante. El precizează că Proiectul Mintia este în

Vești bune despre starea Papei Francisc. Nu mai are nevoie de ventilație mecanică

HotNews acum 40 minute
Medicii care îl îngrijesc pe Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, au anunțat, miercuri, că starea sa de sănătate continuă să se îmbunătățească și nu mai are nevoie de ventilația mecanică pentru a putea să respire pe timpul nopții, precizează Vatic

Trump va ajuta Ucraina să-şi procure mai multe sisteme de apărare antiaeriană (Casa Albă)

G4Media acum o ora
Statele Unite vor ajuta Ucraina să-şi procure mai multe sisteme de apărare antiaeriană, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, la câteva ore după convorbirea telefonică dintre preşedintele american Donald Trump şi

UPDATE - Doi militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice/ Care este starea celor doi răniţi

News.ro acum 3 ore
Doi militari din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi, miercuri, în jurul orei 11.00, în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice. Militarii participau la

Vremea

București
acum

mie.

-0°/8°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

mie.

-0°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/7°
joi

-0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/13°
Timisoara
acum

mie.

-1°/8°
joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/14°