Bucureşti - Păltiniş, început de octombrie 1977

Cu dl Noica şi cu Gabriel, la gară, pentru trenul de Sibiu. Vine şi Petru Creţia, să ne ureze drum bun. Îmi amintesc că şi în jurul lui George Bălan se adunau, cînd pleca spre Sinaia, tot felul de prieteni şi admiratori. Dar erau, întotdeauna, foarte agitaţi, plesnind de concret, de contingenţă, de dinamism organizatoric. În jurul lui Noica, ceea ce se petrece e mai curînd o pierdere de densitate, o suspensie a determinărilor imediate. Prezenţa lui nu ne leagă. Ne dezleagă. Ne trece în posibil şi ne face posibili.

În tren. Dl Noica vrea să doarmă o jumătate de oră. Închide ochii, apleacă creştetul într-o parte şi aţipeşte. Aţipit, chipul lui are destinderea destrupării, pe care unghiul dantesc al nasului şi tăietura gurii o accentuează. Gabriel îmi spune abrupt: "Uită-te! Aşa o să arate şi mort!"

Ne amuzăm, în timpul călătoriei, să constatăm grija maniacală a dlui Noica faţă de trecerile de la frig la cald. Îşi pune paltonul şi basca de cîte ori deschidem fereastra compartimentului şi şi le scoate de cîte ori o închidem. Ne vorbeşte, rîzînd, despre ceea ce el numeşte o proaspăt descoperită înclinaţie spre băutură. E mirat - şi dojenitor - cînd vede că ne-am luat, pentru drum, mîncare de acasă. I se pare meschin. Trebuie să ai boieria restaurantului sau simţul aventurii, al riscului. Trebuie să înveţi să trăieşti boiereşte, chiar şi fără bani...

"Nu ştiu, din păcate, numele lucrurilor bune! Îmi plac, de cînd mă ştiu, ţigările de foi şi vinul roşu. Dar nu ştiu nici o marcă de ţigări de foi sau de vin."

În autobuz spre Păltiniş: "Trebuie să-ţi lucrezi înfăţişarea. După patruzeci de ani nu mai ai voie să arăţi indecis, să arăţi oricum. Trebuie să se vadă pe chipul tău unde eşti situat, cine eşti".

Odată ajunşi, trăim dezamăgirea financiară a scumpirii camerelor de hotel. Stăm toţi t