Gradual, dezbaterea publica legata de comunism, dosare si de "Securitate ca politie politica" este redusa la un ceremonial mediatic in centrul caruia se afla o institutie, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, si identitatile celor oferiti publicului ca jertfe rituale. Grotescul se intaleste cu ipocrizia si notele informative devin, in ochii autorilor lor, expresii ale patriotismului sincer. Apararea RSR impotriva inamicilor externi apare ca justificarea unei turpitudini abil ascunse, timp de un deceniu si jumatate. Pe fundal se deseneaza, cinematografic, si siluetele celor doi fosti sefi de stat postrevolutionari: in vreme ce Ion Iliescu este bantuit de spectrul "revansei", Emil Constantinescu isi continua deriva intelectuala si comportamentala, incapabil sa se confrunte cu propriile sale erori institutionale. Din acest puzzle nu poate fi absent nici presedintele conservatorilor - performanta domniei sale este cu atat mai remarcabila, in masura in care reuseste sa construiasca o punte intre rigoarea morala a lui P.P. Carp si portretizarea Securitatii ca organ destinat protectiei binelui comun in vechiul regim. Politie politica si lustratie In forme patologice, discutia ocazionata de initiativele presedintelui Basescu evoca dilemele Europei postcomuniste: cum poate fi guvernat, democratic si transparent, un stat ale carui origini constitutionale si etice se afla in ordinea comunista? Ezitarile in privinta impunerii unui mecanism al lustratiei nu sunt un specific local, dupa cum reciclarea aparatului fostului partid unic nu este o inovatie autohtona. Strategia convertirii partidelor comuniste la social-democratie a oferit un argument legal si ideologic inatacabil, blocand orice efort de a pune in cauza responsabilitatea institutiei partidului totalitar. Opera de edificare a democratiei constitutionale a avut ca punct de pornire, in cazul romanesc,