Gina Sebastian Alcalay, prozatoare şi eseistă de limba română din Israel, unde s-a stabilit în 1983, este o prezenţă fermecătoare în viaţa publică. Frumoasă şi delicată, prietenoasă până la duioşie faţă de cei din jur, se dovedeşte în acelaşi timp un om de atitudine ferm, imposibil de clintit din convingerile sale umaniste. Ea îşi foloseşte remarcabila elocvenţă ca pe o armă. Şi ce plăcut este să vezi că o armă (periculoasă) se află în mâinile cuiva care crede în dragoste, în solidaritatea umană, în continuitatea dintre generaţii!
Eseurile din volumul Înainte de a fi prea târziu (unele dintre ele publicate întâi chiar în revista România literară) impresionează prin curajul cu care autoarea se pronunţă în cele mai dramatice şi complicate probleme ale lumii contemporane. Universul (uman) fără margini stă în degetul ei mic! Gina Sebastian Alcalay nu doreşte să fie la modă, să facă paradă de erudiţie sau să flateze personalităţi influente. Ea are un scop mai înalt: să contribuie, în stilul ei participativ, frenetic, la salvarea a ceea ce este omenesc în om, într-o perioadă în care umanitatea pare cuprinsă de o beţie a vitezei (transformărilor).
"Ce putem constata noi, marginalii epocii, dinozaurii unor vremi apuse - scrie autoarea cu o modestie ironică -, este că da, avem construcţii şi edificii mai sofisticate decât oricând în trecut, dar mai puţină înţelegere pentru lucrurile simple ale vieţii. Avem drumuri şi şosele mai largi, dar puncte de vedere mai înguste. Risipim în stânga şi în dreapta, dar posedăm mai puţin din ceea ce este important cu adevărat. Ne lăfăim în case mai mari şi mai confortabile, dar familiile noastre se reduc odată cu trecerea anilor. Dispunem de mai multe comodităţi, dar de mai puţin timp. Avem mai multe diplome şi titluri academice, dar mai puţin bun simţ; mai multe cunoştinţe de ordin ştiinţific, dar mai puţină înţele
