La Buşteni, toamna a venit mai de mult, într-o zi de iulie. Eu m-am întors însă mai tîrziu, cu prima ploaie mocănească de toamnă tîrzie, la început de septembrie. Am stat cîteva zile pe prispă, privind negurile din Valea Albă şi încercînd să mă dumiresc ce-i cu mine, apoi am început să mă uit în dreapta şi-n stînga, să văd ce s-a mai petrecut pe lumea asta şi să mă reobişnuiesc, avid, cu ţărişoara noastră.

Am pornit-o mai întîi spre pădure, nesătul de miresme şi privelişti de care fusesem privat multă vreme. Pe drumeagul ce urca spre Gura Diham m-a întîmpinat o fetiţă de vreo patru-cinci ani, plîngînd de mama focului şi ţipînd printre sughiţuri la tatăl ei că vrea la Bucureşti. De ce, Katy? Că acolo am calculatoooor!... Zîmbesc şi dau să ies din pădure, spre Valea Cerbului. A fost însă dificil, aş spune chiar neplăcut, să străbat liziera de căcaţi a Munţilor Carpaţi. Privită de jos, din vale, e ca un fel de linie punctată, igienic-rozalie, care tiveşte marginea pădurii cît vezi cu ochii. În vale, peste sutele de corturi, se ridică un miros greu de gunoaie fermentate, prin care îşi face loc, din cînd în cînd, o boare firavă de mici. Bariera de la intrarea în vale este ridicată. Doar iarna, înainte de sărbători, Primăria postează acolo un funcţionar care ia banii de la fiecare maşină ce urcă pe Valea Cerbului. Oare de ce? Nu-mi bat capul şi mă întorc acasă, unde încep să răsfoiesc presa. Se strînsese din belşug, dar soţia mea îmi făcuse o selecţie bine dozată şi cît mai puţin indigestă. Mă scufund din primele minute în "dosariadă". Nu înţeleg nimic. N-am înţeles de la început care este viziunea noastră asupra comunismului, memoriei, uitării şi răscumpărării acestuia. Să scrutăm vremurile comuniste de ce? Ca să nu se mai întîmple? Ca "ăia" să nu ne mai conducă şi acum? Ca să ce? Fiecare ţară postcomunistă a făcut o alegere sau alta, mai bună sau mai proastă,