Varful Nanga Parbat
Varful Nanga Parbat(Muntele Golas) a fost descoperit, la jumatatea secolului 19, de fratii Schlagintweit, originari din Munchen. In 1954 i-au trasat primele coordonate pentru ca numai trei ani mai tarziu, unul din ei sa moara pe munte, astfel inceapand ceea ce in randul alpinistilor e numit "blestemul Muntelui Golas".
Varful Nanga Parbat are o inaltime de 8126 de metri si trei laturi principale: Ra Kot, Diamir si Rupal.
Primele tentaive de escaladare a varfului Nanga Parbat au avut loc incepand cu prima jumatate a secolului 19. In 1895 Albert F. Mummery a condus o expeditie, pe latura vestica a muntelui, Diamir, care a reusit performanta de a ajunge pana la inaltimea de sapte mii de metri.
Intr-o expeditie ulterioara, de data aceasta intreprinsa pe Ra Kot, Mummerey si doi serpasi au disparut fara urma.
In anii '30 sase expeditii germane au esuat in tentativele de escaladare a muntelui, 12 alpinisti murind in perioada aceea, susprinsi fiind de avalnse si furtuni de zapada.
Nanga Parbat se supune in 1953
Hermann Buhl
Nanga Parbat a fost prima oara cucerit pe data de 3 iulie 1953 de o echipa germano-austriaca condusa de Hermann Buhl.
Pana in acel moment 31 de alpinisti murisera deja incercand sa cucereasca versantul. Buhl a ramas in istoria alpinismului ca fiind primul om care a reusit sa cucereasca un varf din categoria "opt miarilor", de unul singur, dupa ce in timpul asaltului final colegii sai s-au retras.
[c:1:d]A doua expeditie care a reusit sa cucereasca varful, a avut loc in 1962 si a fost condusa de Toni Kinshofer, S. Low si A. Mannhardt. Latura muntelui preferata de cei trei alpinisti a fost Diamir care ulterior a devenit ruta standard pentru escaladare.
In 1970, Reinhold si Gunther Messner au atins varful alegand un traseu deosebit
