Perceputi ca potentiali formatori de opinie si ca posibili lideri in colectivitatile in care traiau, scriitorii au fost atent monitorizati de catre securitate. Starea de spirit a unei natii este captata - dar poate fi si indusa - de catre intelectuali. Cand acestia au si posibilitatea de a transmite mesaje codificate, intr-o forma multiplicata - cartea -, atentia trebuie sa fie si mai mare. Rolul informatorilor din lumea culturala era de a capta starea de spirit, dar si de a descifra un posibil cod al mesajelor unei carti, fie ca ea era de poezie, de critica sau de proza. Textura ideologica a cartii putea fi decodificata prin anuntarea intentiilor autorului inca din faza ei de scriere sau prin deslusirea lor dupa aparitia volumului.
Delatiunile nu aveau doar forma notelor informative, ele fiind deseori prezente in luarile de pozitie principiale, in atentionarea asupra "pericolelor" - pericole pentru regim - generate de un curent, de o viziune sau de o anume abordare. Delatiunile erau adesea publice, in revistele literare, sub forma cronicilor literare, a recenziilor, a editorialelor. Toate acestea nu mai pot fi azi dovedite, sanctionate, relationate cu maharii partidului sau ai securitatii. Ele au inveninat viata literara si sunt stiute de toti cei care au trait acele vremuri. Daca ne limitam la a-i considera informatori numai pe cei care au semnat note, sub nume propriu sau sub nume de cod, restrangem mult intelegerea acestei actiuni care se chema turnatorie in lumea artistica. Mai nociv decat o nota in care se spunea despre tine ca te imbeti, faci scandal, duci o viata imorala sau spui bancuri cu Ceausescu era un articol despre caracterul neimplicat (adica in afara problemelor pe care partidul le considera importante) al cartilor tale, de exemplu. Din acest punct de vedere, inclin sa-i dau dreptate lui Nicolae Manolescu care crede ca deconspirarea a incep
