In 2000, cand s-a stins Horia Bernea, tristetea a luat locul patosului in atelier, a schimbat vioiciunea de la Muzeul Taranului Roman si a scos de pe simeze picturile unui artist extrem de talentat. Dupa rememorarile dureroase din clipa despartirii, a urmat o perioada de tacere apasatoare. La muzeu s-au stricat o parte din oamenii locului, s-au amestecat ideile nefiresc si au ajuns sa se distruga lucruri unice: doua sali muncite de Horia Bernea si Ioana Nicolau... In galerii s-au vazut la un moment dat lucrari din tineretea artistului, desene si studii care au premers debutului de plastician. Au fost scoase la lumina de sora pictorului. In atelierul Bernea insa totul parca a incremenit. Pictorul a "ramas" in colectiile particulare si, de ce nu?, cu editia bibliofila a Jurnalului de la Tescani al lui Andrei Plesu. Directorul de muzeu cu studii de arhitectura in tinerete a intrat in posteritate prin amintirile prietenilor si colegilor, plus paginile pe care le-a scris in cartile editate de MTR. Am auzit insa multa lume spunand, dupa expozitiile de la Catacomba si Teatrul National din 1994, ca si-ar dori acasa un tablou de Bernea.
A fost grea recuperarea lui Bernea. Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu au continuat sa scrie despre el, alti prieteni "l-au vorbit"; la Muzeul Taranului, Vintila Mihailescu a refacut parte din atmosfera de sarbatoare, iar fragmente din caietele de studii acuarelate ale lui Horia Bernea revin pe afise, pe invitatii, pe copertile tipariturilor. Amprenta lui Bernea este peste tot, asa cum era de altfel normal.
Pe piata de arta, prezenta artistului este putin ciudata: aproape toate ciclurile din pictura sa au fost reprezentate de cate o lucrare, si nimic mai mult. Deal, Gradini, Turle, Stalp. Lipseste doar o lucrare din seria Praporilor.
La licitatii, o prima lucrare semnata Bernea a aparut abia in 2003, un peisaj cu case. Apoi
