IN MEMORIA LUI VLADUT Toata vara a alergat dupa un vis. Disperarea ei, deloc tacuta, a amutit dintr-o data si, ca o compensare fireasca a durerii pe care nu o mai putea pronunta, a inceput o goana dupa vise, o alergare dupa locuri perfecte. IN MEMORIA LUI VLADUT Toata vara a alergat dupa un vis. Disperarea ei, deloc tacuta, a amutit dintr-o data si, ca o compensare fireasca a durerii pe care nu o mai putea pronunta, a inceput o goana dupa vise, o alergare dupa locuri perfecte. Nu conta cum arata, nu o deranjau nici colbul, nici vidanjele care se plimbau lenese toata ziua, ridicand praful... Ei, o deranja un pic mizeria nevazuta a plajei. O intuia cand privea la maidanezii care zburdau liberi si se usurau pe nisip. Dar cautase un loc semisalbatic in care sa poata auzi marea, astfel ca accepta aceasta manifestare a salbaticiei, sperand intr-o curatenie umana. Nu-si facea prea mari iluzii, dar spera. Cauta un loc in care oamenii si natura intrau in acea comuniune despre care doar citise. Un respect mutual, in care peisajul era desavarsit de comportamentul firesc al celor care-l admirau. Astfel, oamenii erau asimilati naturii din care fac parte (aspect ce ii parea uitat in locurile civilizate si gandea ca il poate gasi doar acolo unde semenii ei se intalnesc datorita sentimentelor lor comune pentru natura, pentru frumos, pentru oameni).
A sperat ca a gasit locul in care nu trebuia sa priveasca peste umar. Un loc ce i se parea minunat tocmai din cauza lipsurilor lui. Dar mai ales a lipsei de prejudecati. Locul in care, desi inconjurat de oameni, puteai sa-ti eliberezi gandurile, sa simti liber, sa fii liber, fara a fi bagat prin trafor de nimeni.
Si a cazut atunci in capcana pe care si-a intins-o singura cand umbla cu capul in nori - aceea ca toti oamenii care vin acolo trebuie sa fie frumosi, pentru ca si ei au mintea libera si sufletul unit cu natu
