Un editorial din The Chicago Tribune de ieri dimineata aborda subiectul relatiei dintre "rasa" si "diversitate". Pentru cei mai multi dintre noi prezenta mai multor etnii e echivalenta cu "diversitatea". Iar "diversitatea rasiala" este scopul declarat al tuturor institutiilor si organizatiilor din Statele Unite de astazi. Clipurile publicitare de aici sint pline de imagini cu grupuri mixte de asiatici, negri si albi bucurindu-se impreuna de viata (si de produsul caruia i se face publicitate). Si totusi, scrie editorialistul lui Chicago Tribune, aceasta emfaza pe diversitate obstructioneaza realitatile inegalitatii. Saracia, de exemplu, este considerata a fi o problema a negrilor in Statele Unite, desi cam jumatate din saracimea Americii este alba si ne-inclusa in mod deschis in discursurile despre saracie.

Autorul editorialului il citeaza pe profesorul Walter Michaels, care sugereaza ca americanii au o "relatie de dragoste cu rasa". "Identitatii" ca parte integranta a mostenirii etnice a unui individ i s-a dat foarte multa atentie (desi identitatea - sau identitatile - americanilor descendenti din europeni nu pare a se bucura de aceeasi agitatie in juru-i precum cea a altor categorii etnice majore: negri, asiatici sau latino). Si totusi, dupa Michaels, inegalitatea in America are o mai mare legatura cu cine sint parintii cuiva decit cu carei rase ii apartine acel cineva. Realizarea visului american nu depinde de culoarea pielii, ci de sansele care ti se ofera, de scolile la care mergi, de conexiunile pe care le ai. Se poate, asadar, spune ca accentul pe diversitate rasiala a permis tuturor, indiferent de etnia careia ii apartin, sa isi urmeze visele. Cum rasismul institutionalizat e ilegal, a reusi in viata devine o simpla problema de ambitie si efort.

Poate ca unul dintre cele mai interesante aspecte ale acestei relatii de dragoste cu rasa este