Mândria localnicilor din Hodac stă şi în portul popular specific zonei. Aceştia îl cosideră haină de sărbătoare şi îl poartă în fiecare duminică la biserică, îl îmbracă dacă ies pe uliţa satului la dans, la nuntă sau la mormântare. Pentru ei, portul este un fel de emblemă a zonei, un mijloc de-a se deosebi de ceilalţi sau de a se recunoaşte între ei.

Şi ca peste tot, bărbaţii poartă iţari ţesut la război, din fire de cânepă, cămaşă, cusută la guler şi la mâini cu motive populare, un brăcinar din piele de vită, de asemenea brodat cu mărgele, în motive populare. Nu lipseşte cuşma, pusă pe-o ureche, ce are, mai tot timpul, prinsă, o crenguţă verde de brad. Hodăcencele poartă cu mândrie costumul popular la care muncesc câteva luni bune până să fie gata. Şi asta pentru că totul este făcut manual, de către fiecare femeie. Cămaşa de pânză, cusută cu mâna, cu motive populare sau florale, şorţul cu piană, specific satului Hodac, cătrinţa ţesută, purtată în spate, poalele cu dantelă, făcută tot de mâna iscusită a femeilor, pieptarul şi năframa cusută cu mâna.

Mândria localnicilor din Hodac stă şi în portul popular specific zonei. Aceştia îl cosideră haină de sărbătoare şi îl poartă în fiecare duminică la biserică, îl îmbracă dacă ies pe uliţa satului la dans, la nuntă sau la mormântare. Pentru ei, portul este un fel de emblemă a zonei, un mijloc de-a se deosebi de ceilalţi sau de a se recunoaşte între ei.

Şi ca peste tot, bărbaţii poartă iţari ţesut la război, din fire de cânepă, cămaşă, cusută la guler şi la mâini cu motive populare, un brăcinar din piele de vită, de asemenea brodat cu mărgele, în motive populare. Nu lipseşte cuşma, pusă pe-o ureche, ce are, mai tot timpul, prinsă, o crenguţă verde de brad. Hodăcencele poartă cu mândrie costumul popular la care muncesc câteva luni bune până să fie gata. Şi asta pentru că totul este făcut manual, de către