Din vremuri străvechi, locuitorii Hodacului au încercat
să-şi ducă traiul din banii făcuţi din vânzarea lucrurilor pe care le realizau în gospodărie. Femeile duceau la târg ţolinci, tindeie şi ce mai ţeseau prin casă, cei care se pricepeau făceau străchini şi ciubere din lem, sau ulcioare de lut, iar alţii ciopleau fluiere din lemn de soc, pe care le vindeau, în deosebi celor care se ocupau cu oieritul.
La festival a venit şi o familie de fluieraşi care se ocupă cu cioplitul acestor instrumente încă de când erau mici. Unul dintre cioplitori a povestit că îşi aduce aminte că era mic, iar tatăl său îl trezea dimineaţa, înainte să meargă la şcoală şi îl punea să cioplească fluiere. Avea asemenea dexteritate, încât în doar câteva ore, putea să cioplească 50 de fluiere, după care, mergea la şcoală. Când se întorcea, mergea în pădure să caute lemn pentru instrumente şi se apuca din nou de lucru. Chiar dacă s-a angajat şofer şi anii au trecut, hodăceanul nu a renunţat la acest meşteşug, aşa că, prin anul 1982, din câte îşi aduce el aminte, şi-a cumpărat, din banii câştigaţi din vânzarea fuierelor, o Dacie nouă-nouţă.
A venit şi la festival, ca să le arate tinerilor cum se cioplesc şi cum se ornamentează fluierele, cum se vopsesc, până să poată fi ascultate doine cântate din fluier.
Din vremuri străvechi, locuitorii Hodacului au încercat
să-şi ducă traiul din banii făcuţi din vânzarea lucrurilor pe care le realizau în gospodărie. Femeile duceau la târg ţolinci, tindeie şi ce mai ţeseau prin casă, cei care se pricepeau făceau străchini şi ciubere din lem, sau ulcioare de lut, iar alţii ciopleau fluiere din lemn de soc, pe care le vindeau, în deosebi celor care se ocupau cu oieritul.
La festival a venit şi o familie de fluieraşi care se ocupă cu cioplitul acestor instrumente încă de când erau mici. Unul dintre cioplitori a povestit că îş