Ştie toată lumea. Comunităţile Văii Gurghiului au mândria lor. Fiecare cu obiceiuri specifice, fiecare cu meşteşugurile lor, toţi mândri de numele ce-l poartă. Hodăcenii au pregătit pentru prima ediţie a festivalului Valea Gurghiului-Valea Regilor, un pavilion special amenajat ce reprezintă o parte dintr-o casă ţărănească, aşa cum arăta ea acum mai bine de 50 de ani.

O casă ţărănească din care nu a lipsit niciodată războiul de ţesut, fiind singura sursă de bani pentru femei şi singura modalitate de a face zestrea pentru fetele lor. Femeile harnice din sat se strângeau iarna, într-o gospodărie, la şezătoare şi făceau guşături, laturi, ţolinci de perete sau de pat. Din pavilionul special amenajat nu au lipsit ustensilele cu care se lucrează, vârghelniţa de depănat scule, sucala unde se fac ţăji pentru suveică. Cornelia Butilcă, gospodină din Hodac, care a amenajat "satul alegoric hodăcean" aşa cum s-a priceput ea mai bine, povesteşte că nu întotdeauna la războiul de ţesut se lucrează cu suveica. "Se umblă cu degetele printre fire şi se împletesc guşături şi ţolinci, din lână de oaie, toarsă şi vopsită", spune hodăceanca.

Fiteul, canapeiul şi patul de zestre

Cum din nici o gosposdărie unde erau fete nu lipsea patul de zestre, aşezat în casa dinainte, şi aici hodăcenii au adus patul cu pricina. Un pat cu zestre, formată din lipideie, ţolinci, feţe de masă ţesute sau cusute, perini, cu faţa ţesută la război sau cusute cu fir de lână colorat pe pânză de etamină, ştergare şedute şi cusute, cu dantele, numa' bune de pus pe pereţi, în jur la blide de lut pictate. Toate acestea alcătuiau, în vechiul sat românesc din zona Hodacului, zestrea ce se punea pe un car, la nunta fetei.

Masa acoperită cu faţă de masă ţesută la război, fiteul de pe care nu lipsesc ceaunul de mămăligă şi ulciorul de lut cu care se aduce apă de la râu, coştingul cu lingura de l