Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima zi a saşilor la Biertan

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 17 septembrie 2006 ·

Biertanul a găzduit sâmbătă, pentru ultima dată, Ziua Saşilor. Pentru că reprezintă o veche tradiţie transilvăneană, organizatorii au hotărât ca ediţiile viitoare ale sărbătorii să se desfăşoare în fiecare an, într-o altă locaţie. În 2007, saşii îşi vor serba ziua la Sibiu, pentru a contribui la consolidarea viitoarei capitale culturale europene.

Cea de-a şaisprezecea ediţie a Zilei Saşilor a adunat sâmbătă la Biertan atât reprezentanţi ai saşilor, dar şi localnici obişnuiţi să se bucure de sărbătoare. "În acest an, motto-ul Zilei Saşilor a fost "Noi în Europa". Am încercat, ca în fiecare an, să realizăm o punte între spaţiul germanic şi România, precum şi între români şi minorităţi, cu scopul unei convieţuiri interetnice bune", a spus Beatrice Ungar, consilier judeţean FDGR. Suzane Kastner, vicepreşedintele Bundestagului, a onorat invitaţia şi a fost prezentă la Biertan alături de ambasadorul Austriei şi consulul general al Germaniei la Sibiu. "Ziua Saşilor s-a internaţionalizat. Anul acesta am avut doar reprezentanţi oficiali ai saşilor din Austria şi Germania. Am primit însă vizita unui grup de 60 de minoritari saşi din Ungaria, care şi-au exprimat dorinţa de a participa la programul de anul viitor. Chiar şi un grup de japonezi ne-a onorat cu prezenţa. Reprezentanţii saşilor din Canada şi SUA ne-au trimis prin fax felicitări", a adăugat dr. Zeno Pinter, preşedintele FDGR pe Transilvania.

Adio, Biertan!

La anul, Ziua Saşilor se va desfăşura la Sibiu. "Dacă părăsim Biertanul şi privim către alte oraşe, pe care nu le cunoaştem, este o perspectivă atractivă, dar şi copleşitoare. Este, totuşi, o tradiţie cu rădăcini în Evul Mediu. Aventura se poate strămuta la Sibiu, Reghin sau Braşov", a spus Hans Klein, decanul Facultăţii de Teologie a Bisericii Evanghelice.

Magda CACE

Biertanul a găzduit sâmbătă, pentru ultima dată, Ziua Saşilor. Pent

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 24 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 41 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 38 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 54 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°