Ceva nu este în regulă cu instituţiile publice. Cel puţin cu o parte din ele. Mă refer la organele Statului care ar trebui să aibă în pază dreptatea. Mai precis, nu înţeleg cum se face că presa are cele mai bune surse de informare şi descoperă furturi intelectuale pe care organele abilitate le scapă.
Presa dezvăluie cum se scurg bani publici către buzunare private. Presa este cea care arată unde s-a furat şi cum s-a furat. Deşi rolul acesta ar trebui să revină unor organe de Stat plătite din bani publici tocmai pentru a realiza aceste lucruri.
Jurnalismul a apărut ca o nevoie de informare. Presa, în esenţa ei, este un mijloc de informare. Nicicum un poliţist neoficial. Mă întreb câte persoane din funcţii publice urmăresc în serial, luni măcar de zile, operaţiunile inteligente ale anumitor oameni de afaceri, care prin firme interpuse reuşesc să pună mâna pe banii contribuabililor. Sunt astfel de aparate de specialitate, la Prefectură, la Poliţie. Dar nu am auzit mari dezvăluiri despre mari comploturi la adresa buzunarului public. Din câte am văzut eu, în general, autorităţile preiau informaţiile din presă, le verifică şi apoi dau un verdict.
Am ajuns ca presa să fie acel organul dreptăţii în România? Când ar trebui să fie doar un canal de comunicare?
Ceva nu este în regulă. Sistemul ar trebui să funcţioneze altfel. Mai bine. Aceste anchete de care tot auziţi prin ziare ar trebui să fie făcute mai cu temei de organele abilitate. Iar presa doar să asiste la conferinţe de presă în care se dau în vileag metode sofisticate, complicate de furt.
Dar nu se întâmplă aţa. De ce?
Poate pentru că acele persoane din posturi publice nu au pregătirea necesară pentru a face aceste lucruri. Poate se complac în rutina facilă de zi cu zi. Poate nu au imboldul jurnaliştilor în a afla adevărul şi a demasca neregulile produse de alţii. Poate pur şi
