Myoritsa. Inarmat pana in dintii de sub mustata cu o sabie ninja, inspirat de miscarile dibace ale lui Neo din Matrix, Moldoveanu`-san sare in apararea propriei barbatii. Paseste pe calea initiatica a violentei si isi face dreptate. Sabie vs bata. Transformata in pitbull de ocazie, oita-oracol ii arata coltii "celui ungurean" si il pune pe fuga. Happy end. Ciobanul ramane cu oita, vranceanul si ungureanul, cu rusinea.
Recidivistii Florin Dumitrescu (www.textier.blogspot.com) si Razvan Penescu (www.atelier.liternet.ro) i-au pus din nou pe romani sa se joace inteligent cu miturile. Creatorii concursurilor de pe site-ul cultural LiterNet au pus punct unui alt atac la legenda. Vizata: "Miorita" noastra cea de toate zilele. Miza: reconvertirea povestii la religia actualitatii.
Castigatorii sunt doi, o graficiana din Bucuresti si un concurent din Bistrita. Veronica Solomon a reconfigurat balada cu creionul, scriind versuri in imagini, in stil "manga" (banda desenata japoneza). N-a insotit vizualul cu text, mizand tocmai pe notorietatea subiectului. "Stilul meu nu e 100% manga, doar puternic influentat.
Ce am cautat sa transpun in Myoritsa e o atitudine aparte, proprie naratiunilor ilustrate japoneze. si nu sunt singura care lucreaza in acest stil in Romania, se va putea vedea odata cu aparitia primului numar al revistei Otaku, pe 30 septembrie la Brasov si pe 7 octombrie la Bucuresti, in cadrul Otaku Festival", spune Veronica Solomon.
Celalalt castigator, Alexandru Uiuiu, a rescris Miorita cu neologisme. Rezultatul - un text proaspat, delicios, cu arome cifrate si gust exotic: "Miorita etnologilor". Au fost si alte incercari creatoare: "Miorita showbizului", "Miorita politica", "Miorita XXX" (a carei valoare n-a trecut de cenzura).
Concursul "Castiga cu Scornelius" va continua pe site-ul LiterNet cu alte provocari