„Daca in trecut sufeream de pe urma relelor sociale, acum suferim de pe urma remediilor acestora. Diferenta este ca, daca pe vremuri relele sociale dispareau odata cu sporirea avutiei, remediile introduse incep sa ameninte continuitatea acestei cresteri, de care depind toate progresele viitoare“, sustinea, in urma cu peste 50 de ani, economistul austriac Friedrich August von Hayek.
Monopolizarea de catre stat a asi-gurarilor sociale, menite a asigura un trai „decent“ la batranete, este cel mai bun exemplu in acest sens. Potrivit unor studii guvernamentale, in 2050 populatia Romaniei va scadea la 16 milioane, 40% din romani vor avea peste 60 de ani, iar numarul de pensionari va depasi 10 milioane ca urmare a pensionarii anticipate, pe caz de invaliditate etc.
Daca s-ar pastra actualul monopol al statului in privinta asigurarilor sociale, populatia activa ar fi nevoita sa plateasca statului nu jumatate din venitul sau drept contributii, ci 80%, daca nu cumva birocratii vor gasi o metoda de a infiinta o „minunata lume noua“ care sa inghita, prin taxe, impozite si contributii, tot venitul cetatenilor, acestia urmand a beneficia in schimbul sacrificiului lor de o ratie de bunuri si servicii.
Pensionarii, votanti majoritari
Daca luam in calcul scenariul pozitiv al premierului Tariceanu, in 12-14 ani Romania si-ar putea dubla Produsul Intern Brut (PIB). In aceasta perioada, ca urmare a aderarii la UE, salariile s-ar putea tripla.
In plus, rata medie de inlocuire a salariilor prin pensii (considerata ca raport intre pensia medie din sistemul public de pensii si castigul salarial mediu net pe economie) nu va mai fi de doar 30,61% (ea a scazut de la 43,95% - in 1991), ci se va apropia de cea din celelalte state UE.
In Occident, ea se situeaza intre 50 si 75%, ajungand chiar si la 100% (adica pensia este egala cu