La galeriile "Maris" ale Palatului Culturii se poate vizita expoziţia permanentă "Lapidarium". Iubitorii artei provinciale romane se pot bucura de imaginea unui trecut istoric transpus în culoarea pietrei, care, departe de a transmite răceala unei roci aparent moarte, oferă crâmpeie de viaţă cotidiană ale antichităţii târzii.

Importanţa Lapidarium-ului

Subsolul Palatului Culturii, locul unde a avut loc de curând vernisajul expoziţiei "Lapidarium", miroase încă a nou şi a vopsea proaspătă. Şi asta pentru că cercetătorul-arheolog Nicoleta Man s-a străduit să organizeze şi să deschidă expoziţia cu ocazia "Zilelor Europene ale Patrimoniului". Legat strict de etimologia pură a termenului "lapidarium", aflăm de la omul de ştiinţă Nicoleta Man că "termenul încetăţenit în limba română "a vorbi lapidar" vine de fapt de la latinescul 'lapidarium', şi nu înseamna la origini a vorbi puţin, ci a vorbi clar şi concis. Ideea vine de la textul pietrelor funerare romane, care era redactat într-un mod 'lapidar', adică scurt, concis şi la obiect. Acest text cuprindea numele celui căruia i s-a închinat piatra, anul naşterii şi al morţii, o formulă funerară şi, foarte rar, alte formule personalizate."

După Nicoleta Man, pietrele funerare romane erau lucrate după nişte standarde stricte, care ţineau cont de tipologii aplicate în mod universal tuturor. Cioplitorii cunoşteau matriţa (şablonul) de lucru pentru fiecare categorie socială în parte şi o aplicau fără derogări de la regulă. De aceea, studiul pietrelor funerare nu poate oferi decât foarte rar imagini concrete ale fizionomiei celui decedat, sau crâmpeie de viaţă individualizate. Însă studiul stelelor funerare sau al aşa-ziselor "aedicule" este important pentru studiul mentalităţii artistice a epocii, mai ales într-un mediu ca cel al Daciei Romane.

Pietrele şi personalitatea lor

Majoritatea pietrelor