In perioada 1-15 septembrie, Constantin Chera, directorul Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie Constanta, impreuna cu Catalin Dobrinescu, arheolog in cadrul aceleiasi institutii, au luat parte la o cercetare arheologica submarina desfasurata in Italia. Acest proiect s-a desfasurat in urma unui acord cu Centrul de Formare Profesionala de la Palermo (C.Fo.P).
Cu acest prilej, s-au stabilit contacte cu specialistii italieni din domeniul arheologiei submarine, in vederea intocmirii unui proiect care sa cuprinda cercetarea unor nave datand din perioada antica, nave ce se afla scufundate in apropierea coastei romanesti a Marii Negre.
Conducatorul proiectului italian, profesorul Marcello Rocca, s-a aratat disponibil sa efectueze o cercetare preliminara pentru a stabili coordonatele unde ar fi posibila efectuarea unor cercetari arheologice in acest sector al Marii Negre.
In urma intalnirilor si a discutiilor purtate, s-a hotarat inceperea demersurilor preliminare in vederea obtinerii unei baze materiale minime care sa asigure succesul cercetarilor.
„In acest proiect vor fi cooptate, pe langa Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta, institutii similare din Turcia, Tunisia, Malta, Spania, Olanda”, ne-a declarat Constantin Chera, directorul Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie Constanta.
Pe perioada celor doua saptamani petrecute in Italia, specialistii constanteni au lucrat efectiv la San Vito lo Capo, unde au luat parte la cercetarea unei nave care dateaza, din cate se pare, din perioada romano-bizantina.
Conform declaratiilor lui Constantin Chera, respectiva nava se afla la o adancime de 18-20 metri si la o departare de aproximativ jumatate de mila marina de tarmul de Nord al Siciliei, in apropiere de localitatea Tratorei. Actiunea de cercetare a navei a fost una complexa, la ea luand