Desi Casa de Economii si Consemnatiuni a stabilit un program de plata a pensiilor in functie de litera de inceput a numelui, pensionarii isi pastreaza vechile obiceiuri si continua sa se inghesuie la ghiseele CEC inca din primele zile de plata, de la primele ore ale diminetii. Daca s-ar fi respectat calendarul, ieri ar fi trebuit sa se prezinte la ghisee doar cei al caror nume incepe cu una dintre literele D, E, F, G, H, I, J, K, L. Aglomeratia a fost sporita si de cei care ar fi trebuit, in mod normal, sa isi ia banii inca de zilele trecute, astfel ca si cei al caror nume incepe cu literele A, B sau C s-au regasit printre pensionarii care au respectat programul de plata stabilit de CEC. Potrivit informatiilor furnizate de Casa de Economii si Consemnatiuni, cei care nu s-au prezentat la data stabilita in calendarul oficial isi pot ridica pensiile in alte zile decât cele hotarâte initial. Asa se face ca la ghisee s-au format cozi interminabile, iar oamenii au inceput sa isi arate nemultumirea in legatura cu noul sistem de plata. Batrânii spun ca operatiunea dureaza prea mult, intrucât, pentru a-si ridica pensiile, trebuie sa stea la trei cozi. Mai intâi trebuie sa isi ia cuponul de pensie, apoi se aseaza la alta coada, pentru realizarea operatiunilor de plata, iar dupa aceea merg la casierii, pentru a-si ridica banii. In ciuda faptului ca, incepând cu aceasta luna, a crescut numarul ghiseelor si casieriilor la care se efectueaza platile, sistemul de ridicare a pensiilor da prea putine semne de modernizare. Oamenii inca nu s-au obisnuit cu noul sistem de plata, astfel ca nu se declara prea multumiti de hotarârile reprezentantilor CEC de a plati pensiile in ordinea alfabetica a numelor beneficiarilor. „Sunt multi pensionari care nu stau in oras si le este foarte greu sa isi programeze drumurile la Slatina in functie de calendarul stabilit“, spunea o pensionara inca d