In 2006, piata de leasing din Romania si-a continuat dezvoltarea inregistrata pe parcursul ultimilor ani. In primul semestru al anului, valoarea activelor finantate a depasit 1,5 miliarde euro, ceea ce reprezinta o crestere cu peste 45% fata de perioada similara a anului trecut.
Transformarea societatilor de leasing in Institutii Financiare Nebancare (IFN) si subordonarea lor Bancii Centrale vor conduce la o triere a acestora si, foarte probabil, la desfiintarea celor care nu au urmat normele BNR.
Spre o piata mai dinamica
Directorul de vanzari al BT Leasing Transilvania IFN, Adrian Zarnescu, apreciaza ca piata de leasing este mai dinamica decat anul trecut, fiind caracterizata prin cresterea valorii bunurilor finantate atat pe segmentul auto, cat si pe cel al echipamentelor. Aceasta tendinta este intalnita la nivelul intregii tari.
Totusi, acesta atrage atentia asupra faptului ca cele doua mari asociatii in care sunt grupate societatile de leasing - Asociatia de Leasing si Servicii Financiare Nebancare (ALB) si Asociatia Societatilor de Leasing din Romania (ASLR) - au sisteme de raportare diferite, ceea ce ar putea conduce, in urma compararii rezultatelor obtinute, la aparitia unor discrepante, mai mult sau mai putin
semnificative. Insa, incepand de anul viitor, potrivit normelor BNR, societatile de leasing vor fi obligate sa adopte un sistem de raportare standardizat, indiferent de asociatia din care fac parte. Acela va fi, in opinia lui Adrian Zarnescu, momentul in care se va contura o imagine mai clara a pietei romanesti de leasing.
Ia avant finantarea utilajelor
O alta caracteristica a leasingului din acest an este data de cresterea leasingului de echipamente industriale. Daca pana anul trecut, segmentul era slab reprezentat, acest gen de activitate s-a dezvoltat constant, sub presiunea companiilor