Astronomii adunati de curind la Praga, intr-un congres grav, au sters Pluto de pe lista planetelor propriu-zise. Paguba e marunta. Am pierdut o planeta, am cistigat, intre timp, un Univers: Romania.
Cercetata din alta galaxie (Europa vecina), Romania pare o noutate inanalizabila. Un teritoriu sigilat de anarhie. Tara exista, sistemul de guvernare e un mister. In primul rind, pentru ca functioneaza prin negatie. Aceasta trasatura derutanta a trecut glorios prin ucenicie si a ajuns, acum, spre sfirsitul lui 2006, la stadiul de capodopera.
Alianta care conduce tara s-a rupt si e, in acelasi timp, unita de un razboi care bifeaza toate temele actualitatii. Factiunea liberala a acestei schizopermanente cere decuplarea de angajamentul din Irak - felia prezidentiala insista pe respectarea deciziei initiale. Fiecare parte defileaza solemn, etalind un cadavru de mare comandant din tabara adversa: Atanasiu si Badalan.
Razboi simetric si asupra trecutului: tribul liberal cere, prin vocea ministrului Iorgulescu, omul care vorbeste cind tace Orban, rascolirea arhivelor. Se cauta semnatari de ode si de imnuri in contul a doua persoane decedate, sub un ropot de gloante si de aplauze populare, la Tirgoviste, acum 16 ani.
Basescu, initiator al intrebarii pe sleau despre Securitate, e surclasat, la fiecare turnanta, de o noua petarda liberala. Si tot asa. Agentia Nationala de Integritate, alegerile anticipate, corputia de stat si, in genere, temele impuse de filtrul european parcurg un labirint polemic din care vor iesi intr-o formula agreata ce va permite atacul, in pregatirea viitorului armistitiu. Curios, nu? De fapt, nu.
Acest conflict inepuizabil spune exact ce spune: mediul natural al clasei politice e negatia care hraneste egal si reciproc. Ea da energia si tot ea pare sa sustina viitorul relatiei de colaborare care lea
