Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoala, la patron

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 20 septembrie 2006 ·

Şcolile particulare sunt susţinute prin fundaţii pentru că legea îi obligă pe patroni să aibă o activitate non-profit, iar 25 la sută din taxe să meargă, obligatoriu, pe dotare. Pentru a putea fi acreditate unităţile de învăţământ privat trebuie să aibă patrimoniu propriu. Standardele de lucru în aceste şcoli sunt ridicate, ne-a asigurat inspectorul şcolar judeţean adjunct Albertini Zoltan. Din octombrie unităţile private vor fi reevaluate.

Profesorii care predau în aceste şcoli sunt mai relaxaţi, au norma didactică asigurată, salariul îl primesc la timp, condiţiile în care muncesc sunt de calitate, iar la clasă sunt mai puţini elevi. "Apreciez că la nivelurile preprimar şi gimnazial unităţile de învăţământ private pot lucra cu personalul propriu. Profesorii lor participă împreună cu ai noştri la activităţile de pregătire. Din sistemul de învăţământ de stat orice cadru titular poate pleca un an, prin detaşare, să încerce condiţiile din cel privat. Există şi absolvenţi cu specializare în învăţământ care optează direct pentru a preda în aceste şcoli, dar pentru a putea fi acreditate ele vor trebui să aibă personal calificat, deci există o legătură", a mai explicat Albertini Zoltan. Cadrele didactice care activează în şcolile particulare îşi negociază cu fundaţia ce patronează şcoala, salarizarea şi condiţiile de muncă.

Ce învaţă elevii?

Elevii se pregătesc după acelaşi conţinut al materiei (curriculum naţional), dar au la dispoziţie o ofertă mai bogată în privinţa cursurilor opţionale. "Toată lumea cere acum engleză şi informatică. Aceste unităţi au adoptat şi programul prelungit, elevii merg acasă cu lecţiile învăţate şi hrăniţi. În timpul alocat în plus, prin curriculum la dispoziţia şcolii, sunt oferite poate mai multe activităţi decât la şcolile de stat", mai spune Albertini Zoltan. Cât vă costă suplimentar cursuri de balet, pian, dans, aerobic

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 34 minute
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Cum a primit Casa Albă vestea că nu Trump a câștigat premiul Nobel pentru Pace: „Nu va mai fi niciodată un om ca el”

HotNews acum 7 ore
Comitetul norvegian care a decis să nu-i acorde lui Donald Trump premiul Nobel pentru Pace pe care îl dorea foarte mult „a pus politica înaintea păcii”, a afirmat directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung. „Președintele Trump va continua

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Acţiune de numărare a persoanelor fără adăpost în Capitală. Iniţiativa se desfăşoară în 35 de oraşe europene

HotNews acum o ora
O acţiune care vizează numărarea persoanelor fără adăpost din Capitală se va desfăşura în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) într-o postare pe Facebook. Iniţiativa „Hom

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 4 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 52 minute
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 8 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Un al doilea cutremur puternic loveşte sudul Filipinelor, după ce primul a provocat moartea a cel puţin 6 persoane

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure puternice au lovit aceeaşi regiune din sudul Filipinelor, vineri, la câteva ore distanţă unul de celălalt, primul seism cu magnitudinea de 7,4 provocând moartea a cel puţin şase persoa

VIDEO Un al doilea cutremur puternic lovește Filipine, la doar câteva ore după cel de 7,4 grade

HotNews acum 2 ore
Două cutremure puternice au lovit aceeaşi regiune din sudul Filipinelor, vineri, la câteva ore distanţă unul de celălalt, primul seism cu magnitudinea de 7,4 provocând moartea a cel puţin şase persoane, declanşând alunecări de teren şi determinând e

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța! Recomandările Primăriei

Ziua Constanta acum 10 ore
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă mâine, în intervalul orar 09:00-18:00. În intervalul menționat, în Dobrogea, vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50...60 km/h și izolat 70 km/h. Local și temporar, intensificări ale vân

Vremea

București
acum

16°
vin.

9°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

8°/14°
dum.

9°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/16°
lun.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/18°
dum.

10°/18°
lun.

9°/17°