Ioannis Ferfelis, presedintele Elgeka-Ferfelis Romania: Pe viitor exista posibilitatea extinderii afacerii pe piata din Ucraina, iar Elgeka-Ferfelis Romania ar putea deveni centru regional pentru dezvoltarea Elgeka in Europa de Est. Ioannis Ferfelis, presedintele si directorul executiv al distribuitorului Elgeka-Ferfelis Romania, spune ca strategia companiei vizeaza achizitia depozitelor pe care le opereaza.
"Nu mai mergem pe inchirieri pe partea logistica, pentru ca procesul de mutare a unui depozit este anevoios si implica atat timp, cat si resurse, in plus avem nevoie si de temperatura controlata in depozite, ceea ce este mai greu de obtinut comparativ cu depozitele obisnuite", a spus Ioannis Ferfelis.
Compania a achizitionat recent depozite la Cluj si la Iasi si vizeaza orasul Constanta, ca parte a strategiei de a avea in proprietate depozitele in care opereaza.
Planul de investitii din acest an este estimat la 5 mil. euro, atat pentru dezvoltarea pe piata din Romania, cat si pentru extinderea in Bulgaria.
Elgeka-Ferfelis Romania a achizitionat in urma cu cateva luni un pachet de 75% din cadrul unui distribuitor bulgar care a ajuns in prezent la aproximativ 100 de salariati, un parc auto de 49 de autoturisme si 7 depozite operationale.
Potentialul pietei din Bulgaria a fost sesizat, potrivit oficialului Elgeka-Ferfelis, de mai multi furnizori actuali, care se confruntau cu lipsa unui partener strategic din punctul de vedere al distributiei pe teritoriul Bulgariei, potrivit propriilor declaratii.
El nu a dorit sa precizeze valoarea tranzactiei, insa estimarea initiala a companiei pentru investitia in proiectul de extindere in Bulgaria se ridica la aproximativ 3 milioane de euro, care vor proveni din surse proprii si din credite bancare.
"Pe viitor exista posibilitatea extinderii afacerii pe piata din Ucraina, iar El