Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conflictul dintre rromi şi poliţişti, subiect de controversă

Publicat in Adevarul, miercuri 20 septembrie 2006 ·

nu va dovedi contrariul. "Am sosit aici pentru că în Apalina un grup de poliţişti a tras orbeşte în stânga şi în dreapta. În raport voi include doar punctul de vedere al rromilor, dacă nu va dovedi contrariul. "Am sosit aici pentru că în Apalina un grup de poliţişti a tras orbeşte în stânga şi în dreapta. În raport voi include doar punctul de vedere al rromilor, dacă poliţia nu îmi va înmâna raportul final al anchetei sale până pe 26 septembrie, data ultimului raport de monitorizare privind România. Dacă raportul nu va trata aceste atrocităţi, iar guvernul român nu prezintă garanţii ferme că va îndrepta situaţia, voi vota împotriva acestuia", a ameninţat Viktoria Mohacs, care, săptămâna viitoare, la Strasbourg, va relata, în forumul european, atât cazul din Reghin, cât şi evenimentele de la Chitila, Oradea şi Pata Raţ unde au avut loc incidente violente între romi şi forţele de ordine. Paradoxal, Mohacs Viktoria a refuzat să asculte, în prezenţa presei, punctul de vedere al poliţistului de etnie rromă Ioan Olimpiu Radu, care a fost ultragiat de cei doi rromi pe care îi cercetase într-un dosar penal. "Nu am venit să analizez în amănunţime relaţia dintre poliţie şi comunitatea rromă, iar punctul dânsului de vedere va apărea în raportul către Olli Rehn doar dacă a fost împuşcat de oamenii legii", a replicat Viktoria Mohacs. În schimb, chestorul ştefan Iancu, adjunct al şefului IGPR, a spus că ancheta internă a stabilit că poliţiştii şi trupele DIAS au respectat normele şi procedurile. La rândul lor, reprezentanţii societăţii civile din Târgu Mureş au opinii împărţite privind conflictul de la Reghin. Astfel, dacă Liga Pro Europa şi Romani Criss au făcut temenele în faţa doamnelor europarlamentare, APDO-Lider afirmă că este "ireal" ce se întâmplă la Apalina, în condiţiile în care "pseudoobservatori stabilesc că autorităţile statului român se fac vinovate de acte de rasism

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 47 minute
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Donald Trump anunţă tarife de 25% pentru Japonia şi Coreea de Sud; UE şi BRICS sub presiune

News.ro acum 44 minute
Preşedintele Donald Trump a anunţat luni impunerea unui tarif de 25% pentru importurile din Japonia şi Coreea de Sud, începând cu 1 august, în cadrul unei noi campanii de presiune comercială globală. Decizia vine odată cu trimiterea primelor scrisor

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°